Veniți dintr-o țară cu spitale în care ar mai fi nevoie de îmbunătățiri, dar cu medici dispuși să îți facă toate investigațiile necesare pentru a te putea diagnostica, românii sunt extrem de nemulțumiți că în UK sunt lăsați să aștepte ore, zile sau chiar luni până când află cu ce problemă de sănătate se confruntă. Nu de puține ori, speriați de ce li s-ar putea întâmpla, dacă nu se tratează la timp, oamenii au luat primul zbor spre casă și bine au făcut, mărturisesc ei. Dacă ar fi rămas aici s-ar fi plimbat între GP (medicul de familie) și spital până când viața lor ar fi fost în pericol.

Așteptăm până… renunțăm

Regatul Unit al Marii Britanii are un sistem de sănătate căruia englezii rar îi găsesc defecte dar care este cu greu înțeles de cetățenii de alte naționalități, printre ei aflându-se și românii. Pe lângă gama extrem de redusă de medicamente care le sunt oferite, semenii noștri mai spun că îi enervează la culme amânările de care au parte atunci când ajung pe mâna medicilor. Exemplul următor este unul cât se poate de grăitor. Mihaela are 30 de ani iar ultimii trei și i-a petrecut muncind în UK. În urmă cu un an a început să acuze dureri de spate care s-au dovedit a fi din ce în ce mai greu de suportat. S-a decis că cel mai bine ar fi să se prezinte la medic, să afle cauza acestor dureri și, evident, să primească un  tratament. Din acel moment s-au scurs luni bune și tânăra româncă nu a mai reușit să afle cu exactitate ce afecțiune are, asta deși a fost în cabinetul a numeroși medici din Anglia.

          „Atât de mult m-am plimbat între cabinetul medicului de familie și cel al așa-zișilor specialiști încât nici eu nu mai știu. Cert este că după vreo opt luni de când m-am decis să merg la medic eu nu am un rezultat clar referitor la boala mea. Este clar că am o afecțiune în zona lombară și că aceasta se agravează în momentul în care stau multe ore în picioare, dar acești medici care m-au consultat nu au reușit să îmi pună un diagnostic și să îmi ofere un tratament corespunzător. Îmi amintesc faptul că, la început, după programarea la GP, a trebuit să aștept câtva timp după o scrisoare prin care am fost informată când am întâlnirea cu medicul specialist. După ce am primit-o am mai stat iar ceva timp până la data la care avea programarea. Îmi doream foarte mult să mă consulte un medic și să îmi recomande un tratament pentru că uneori durerile erau greu de suportat iar asta mă afecta și la serviciu, dar, din păcate, mult așteptata întâlnire s-a dovedit a fi o apă de ploaie. Medicul mi-a pus niște întrebări care făceau referire la istoricul meu medical, la genul de muncă pe care o fac la serviciu și m-a pus să îi indic zonele în care simțeam durerea. În vreo 10-15 minute s-a terminat toată povestea. Am fost sfătuită să aștept o nouă scrisoare din care urma să aflu care sunt pașii de urmat. Între timp să mă feresc de efort.

Au trecut alte săptămâni și a venit și acea scrisoare în care am putut citi ca pe o poveste dialogul dintre mine și medic după care recomandarea acestuia de a mă vedea un specialist. Altul! S-au scurs vreo patru-cinci săptămâni până când am ajuns într-un alt cabinet, de data aceasta, la spital, nu la GP. Scenariul a fost aproape identic: aceleași discuții, palparea zonei lombare și recomandarea de a face un RMN. După acesta cred că am așteptat vreo trei luni, dacă nu mai bine. L-am făcut, după care am reluat drumurile între cabinetul GP-ului și al diverșilor specialiști, de fiecare dată cu o pauză de câteva săptămâni și așteptând să primesc vești despre rezultatul examenului RMN. Cred că au trecut vreo două luni până când l-am primit. Chiar și cu foile în față, medicii nu s-au hotărât cu privire la afecțiunea de care sufăr.

Ultimul dintre ei a zis că este posibil să am inflamate unele cartilaje ale coloanei și mi-a recomandat să iau câte două pastile pe zi, medicamente prescrise de el timp de o lună după care urma să ne revedem. A trecut și luna respectivă, am respectat cu sfințenie tratamentul și trebuie să recunosc că m-am simțit mai bine. Pastilele erau un fel antiinflamatoare și făceau ca durerea să dispară chiar și atunci când depuneam efort. După o lună și ceva am ajuns din nou în cabinetul medicului respectiv. Mi-a prescris același tratament iar când am terminat și acele pastile a urmat o nouă întâlnire în care l-am întrebat cât timp mai iau acele medicamente și dacă s-a lămurit cu privire la afecțiunea de care sufeream. Răspunsului lui m-a lăsat cu gura căscată. Mi-a zis că e posibil să iau toată viața acele medicamente și că despre diagnostic nu poate să îmi spună ceva clar pentru că trecut prea mult timp de când am făcut RMN-ul așa că, îmi recomandă să fac altul.

Recunosc că aproape mi-am ieșit din fire și că dacă nu era cu cineva cred că mă certam destul de urât cu persoana respectivă. I-am explicat că nu e vina mea că ei mă tot programează și nu pun un diagnostic iar eu sunt nevoită să aștept săptămâni întregi după scrisorile lor. Medicul, la rândul lui mi-a spus  că aceasta este procedura standard și că nu am de ales. Concluzia: după mai bine de o jumătate de an, cu un RMN făcut, eu nu știu exact ce am la spate. Rămâne să mă duc în țară, să repet acest examen medical și să văd ce pot face să scap de dureri. Din păcate, tot acet timp pierdut poate a făcut ca boala să se agraveze.” Mihaela, Manchester

 

Dacă îi spui cuiva că după aproape un an nu ai reușit să îți finalizezi investigațiile privind o afecțiune de care suferi, cred că nici nu te crede. Din păcate, consider eu, aceste amânări te determină să renunți și astfel boala poate avansa. Ce aș putea să-i răspund unui medic la întrebarea: «De ce nu ați venit la control de la primele simptome, vindecarea ar fi fost mai ușoară?!» Să-l las să creadă că am fost iresponsabilă sau să îi mărturisesc faptul că mi-am pierdut răbdarea în labirintul sistemului medical britanic?Mihaela, Manchester

Alo, domnudoctor, am o problemă!

Pentru a evita drumurile între GP și diverse alte cabinete medicale, unii români preferă să își asume riscul unui diagnostic pus prin telefon de mii de kilometri departare. Printr-o astfel de experiență a trecut Simona, o româncă în vârstă de 22 de ani stabilită în Luton.

„Au fost dăți când eram așa de răcită încât abia mă țineam pe picioare. Mi-am făcut programare la GP și când am ajuns acolo mi-a spus că nu poate să îmi recomande mare lucru decât Paracetamol și multe lichide. O dată chiar mi-a subliniat că oricât de rău mi-ar fi să nu iau mai mult de zece pastile pe zi, de parcă eu eram nebună să înghit atâta Paracetamol. Ultima dată când m fost bolnavă, am făcut laringită. Mă simțeam destul de rău încât nu am mai mers nici la serviciu, mai ales că îmi pierdusem și vocea. Mă îngrozea gândul de a străbate tot procedeul sistemului de sănătate englezesc așa că am pus mâna pe telefon și am sunat un medic din România. După ce i-am descris simptomele mi-a spus că, în opnia lui, am laringită și mi-a recomandat ce ar trebui să fac. Am scăpat cu bine și de acel impas. Știu că este un risc să primești un diagnostic prin telefon, dar și cu alte ocazii când am fost răcită, am fost sunată de la cabinetul GP-ului și pusă să descriu simptomele de parcă eu aveam studii medicale. Evident, asta s-a întâmplat după ceva timp de așteptare.” Simona, Luton

Vii cu o boală pleci cu două

Da, ați citit bine! Din păcate, există și acest risc. Li s-a întâmplat unor români stabiliți în Croydon, care au fost nevoiți să aștepte câteva ore bune la spital, evident alături de alți pacienți care sufereau de diverse afecțiuni.

„Nu înțeleg de ce să mai plătesc asigurări de sănătate care să întrețină o categorie profesională fără sens. Am trecut și eu cu prietenul meu printr-o situație de care nici nu vreau să îmi amintesc. N-are sens să mai subliniez ceea ce toată lumea știe, noi, românii, așa cum suntem construiți ca nație nu ne ducem la spital sau la urgențe pentru toate nimicurile, ajungem doar când pur și simplu nu mai putem. După ce am stat cinci ore cu prietenul meu care vomita și apa care o bea, sleit de puteri de nu putea să stea în picioare, într-o sală în care mai erau vreo 20 de inși care aveau febră, strănutau, am ieșit cu o injecție făcută și plini de gripă. Asta a făcut să ne îmbolnăvim amândoi și să lipsim de la serviciu aproape o săptămână. Tot prietenii romani care mai aveau ceva medicamente din România ne-au venit în ajutor.”  Mădălina, Croydon

Farmacia de… acasă

Că în UK nu poți obține, în timp util, un tratament medicamentos știu toți românii stabiliți aici. În încercarea de a rezolva situația, fiecare și-a făcut în casă o mică farmacie. „Just in case”, cum ar spune englezu’.

„De fiecare dacă când merg în România îmi cumpăr medicamente de câteva sute de lei. Două, trei cutii de antibiotice, pastilele pe care le iau de obicei când mă doare capul sau când răcesc. Prefer să am în casă tot ce aș avea nevoie și să nu stau pe la ușile medicilor din Marea Britanie. Oricum, când ești bolnav abia te ridici din pat, de unde să ai puterea să aștepți câteva ore până când îți vine rândul să te consulte un specialist? Așa că, pentru afecțiunile obișnuite, mă tratez singur. Citesc prospectul, respect doza recomandată și dacă, după câteva zile, nu remarc o ameliorare a bolii, prefer să îmi sun prietenii medici din România.” Cristina, Londra

„Este de la sine înțeles că în cazul nostru un simplu paracetamol are efect zero. După anii petrecuți în țară, în care ai luat diferite tipuri de antibiotice atunci când ai fost bolnav, organismul nu va reacționa la paracetamolul și ibuprofenul prescris de GP. Așa că, pentru a evita să mă enervez atunci când sunt privit ca un bolnav închipuit prefer să am la îndemână pastile cumpărate din țară. Oricum, nu iau decât ce luam și înainte așa că nu mă expun niciunui risc. Atunci când rămân fără un anumit tip de medicament îi rog pe cei care merg în România să îmi cumpere și mie câteva cutii.” Vlad, Chester

„În curând vine la muncă în UK un prieten. Nu a mai fost niciodată aici și m-a întrebat ce ar fi necesar să își cumpere din țară. I-am spus că va găsi aici tot ce îi trebuie mai puțin farmaciști care să îi ofere orice medicament fie că are, fi că nu are rețetă, așa cum se întâmplă acasă. L-am sfătuit să își cumpere medicamentele la care apelează de obicei când se îmbolnăvește  dar să întrebe și farmacistul român despre cum și pentru ce fel de afecțiune ar fi bine să ia pastilele respective. Știu din experiență proprie, că farmaciștii s-au obișnuit ca noi, românii plecați peste hotare, să cumpărăm pastile cu plasa dar de fiecare dată, am primit indicațiile necesare.” Mihai, Bolton

Recunosc că am acasă o mică farmacie. Mi-am cumpărat din țară tot ce aș putea avea nevoie. Antibiotice, pastile de răceală, siropuri de tuse, alifii pentru afecțiuni reumatice, vitamine etc. De fiecare dată când aud un cunoscut că se simte rău îl întreb dacă are pastile, dacă zice că nu, mă ofer să îi dau. Au fost cazuri când am «tratat» și englezi. N-ați vrea să știți câte mulțumiri a atras gestul meu când au văzut ce repede le-a trecut o răceală sau o durere de măsea.” Cristian, Crew

 

”Ar însemna că toţi englezii trăiesc cu un picior în groapă din cauza sistemului sanitar”

People wait at a crowded emergency room at Riverside County Reginal Medical Center in Moreno Valley, CA east of Los Angeles.

 

”Dacă ar fi să ne gândim la toate comentariile oamenilor ar însemna că toţi englezii trăiesc cu un picior în groapă din cauza sistemului sanitar. E şi normal că au şi ei greșelile lor dar să fim serioși nu-i nici chiar așa cum spun unii. De-a lungul anilor (n.r a plecat din țară în urmă cu 25 de ani) am avut destule tangențe cu sistemul sanitar de aici. Vorbesc de mine şi familia mea, unii membrii din familia mea au suferit chiar operații foarte grele. Trebuie mers la GP, care probabil o să vă sune, mai înainte, pentru că el poate să facă referință de urgență la consultant. Mai trebuie insistat, în sensul unui om căruia i s-a dat un tratament care nu ajută. Puteți să sunați de zece ori pe zi, de aceea sunt acolo, o să facă ceva. Apoi, mai este și cazul în care este vorba de o mică operatie, aici vă oferă tot felul de programe de recuperare, timp în care puteţi aplica pentru beneficii. Nu mai stați și așteptați, englezii sunt mai insistenți, dar procedează în felul în care sunt ei obișnuiți, adică sună și se plâng. La GP, nu la urgențe. Dacă nu ajută unele medicamente, sunați și spuneți că vă doare, că nu vă ajută!”, a precizat Maria, pe un site de socializare, în încercarea de a-i îndruma pe români spre calea pe care trebuie să o urmeze atunci când sunt bolnavi.

 Loredana Petrescu

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*