Premierul britanic Theresa May și-a propus să-și zdrobească adversarii politici, prin intermediul alegerilor anticipate. Primul ministru își dorește ca opoziția  să fie redusă la o cantitate neglijabilă, care să nu poată cauza probleme în parlament, în derularea strategiei pentru Brexit, în timp ce numărul parlamentarilor conservatori din Camera Comunelor s-ar majora considerabil.

Conform ultimelor sondaje de opinie, rezultatul alegerilor anticipate este previzibil, în special pentru cei din tabăra conservatorilor. Media celor cinci sondaje de opinie publicate până acum, arată că Partidul Conservator se află pe primul loc în topul preferințelor electoratului, cu  un procent care se apropie de 43%, în timp ce principalul adversar, Partidul Laburist, se situează la o distanță considerabilă, cu un procent care depășește cu puțin 25%, relatează BBC. Democrat-liberalii figurează în sondaje cu un procent de 10%, UKIP 11% și Partidul Verde cu 4%.

Ultimele alegeri anticipate din UK al căror scop a fost majorarea numărului de parlamentari din partidul aflat la guvernare au avut loc în anul 1966. Atunci, premierul britanic Harold Wilson și-a propus să crească numărul parlamentarilor laburiști.

De asemenea, în anul 1974 s-au convocat alegeri anticipate, deoarece niciun partid nu obținuse o majoritate în Camera Comunelor, la alegerile organizate conform calendarului electoral, notează BBC.

Premierul britanic Theresa May speră că în urma alegerilor anticipate, în Camera Comunelor, va crește numărul parlamentarilor conservatori, astfel încât strategia pentru Brexit să poată fi pusă în practică fără probleme din partea opoziției

Negocierile pentru Brexit, amânate până după alegeri

Alegerile anticipate, care vor avea loc în data de 8 iunie, nu influențează calendarul Brexitului. Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în data de 29 martie 2019, la fix doi ani după începerea procedurii oficiale.

Negocierile vor începe, însă, după după alegeri și stabilirea noului guvern. Theresa May spune că votul de pe 8 iunie la fi unul de încredere pentru politica de Brexit a Partidului Conservator, în timp ce reprezentanții partidelor de opoziție spun că acestea sunt ocazia perfecta pentru evitarea Brexitului dur promovat de Theresa May, care ar dduce țara în pragul dezastrului.

BBC – conservatorii, sub 43%

Sunday Mirror – conservatorii, 50%

În presa britanică a început deja campania mascată. Ziarele realizează propriile sondaje de opinie, ale căror rezultate corespund, de regulă, cu înclinațiile politice ale respectivelor publicații. Televiziunea națională, BBC, a făcu o medie a celor cinci sondaje de opinie realizate în luna aprilie, de unde reiese că procentul obținut de conservatori este sub 43%.  Aseară târziu, ziarul britanic Sunday Mirror publică rezultatele propriului sondaj, conform căruia, Partidul Conservator ar obține la alegerile din iunie fabulosul procent de 50% din voturi! Este de așteptat ca în perioada următoare mass-media britanică să abunde în informații contradictorii  în ceea ce privește șansele reale ale partidelor politice de a obține un scor bun la alegeri.

http://www.bbc.co.uk/news/uk-politics-39631768

http://www.mirror.co.uk/news/politics/theresa-hits-magical-50-per-10277463

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.