Marinela Suciu,o fată siliconată din Focșani – cu măsurile clasice 60-90-60 – cunoscută drept bombă sexy,a fost revendicată de gruparea ISIS după ce Cornel Mitroi, iubitul ei din Gorj, a plantat-o într-una dintre magistralele metroului londonez, iar ea a explodat de nervi.

M-am certat cu Corneluș,a declarat ea poliției metropolitane, și, de nervi am explodat. Cum să mă lase abandonată acolo, la metrou, eu nu cunosc drumul, eu nu știu engleză…nu vorbesc decât italiană, spaniolă, japoneză, luxemburgheză, chineză și arabă, ce ticălos!” – a declarat Marinela. La rândul său, Cornel Mitroi a ținut să se apere spunând că: „Femeile nu înțelege, e proaste, iar io nu mai stau bine cu figurile lor,pur și simplu mi-am pierdut nervii. Am lăsat-o semn acolo, că mă făcea cu capu.”
Agis Bagodroru, unul dintre liderii ISIS care au revendicat bomba,printre altele, fost student în tinerețe la medicină în românia, a declarat pentru The Dependent: „Noi, orice bombiță, revendicare, estem. Că este a nostru, că nu este a nostru, bombița de la Isis vine. Io, student la București, mult timp trecut. rememorări de plăcere, fetițe ca la bucurești, mini-jupă, Kent, nuie, cafea, alea-alea…nea Nicu trecem cu mașina, rumânii șoptit, Uite-l pe Ceaucescu… cu cămașa în gura lui! Ce amintiri…Vremuri de apus, frumoasă de dor!
Conform oificialităților, trei cetățeni englezi au fost răniți ușor de explozia Marinelei. Evident, în orgoliul propriu, cum că n-au și ei acasă niște bombe sexy cum au mulți dintre români.

Comments

comments

One Comment

  1. Ai uitat sa precizezi ca dupa revendicare bomba a publicat o serie de selfie-uri relevante pe pagina ei de fb, majoritatea in piscina cu sampanie a revendicatorului sau, dar si in hamacul din matase chinezeasca de langa piscina, facandu-si vant cu un evantai din bancnote arabesti. Bineinteles in toate selfie-urile ea poarta cu mandrie celebrul bot de rata, specific bombelor si bombitelor. Asteptam cu nerabdare selfiuri cu feregeaua pe fata si 13 puradei agatati de burqa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.