Cum au petrecut românii din UK de Ziua Națională

Imnul României, portul, jocul și cântul tradițional românesc au reușit timp de două zile să stârnească emoții, curiozități, mândrie și recunoștință în Londra.

 

 

La inițiativa Romanian Women in UK, vineri, 01 decembrie 2017, steagul României a fost arborat în prezența primarului din Brent și a oficialităților locale britanice, a ambasadorului României, autorităților din Maramureș, a românilor și britanicilor deopotriva prezenți la eveniment. Sărbătorirea Zilei Naționale a României la primăria uneia dintre cele mai populate zone de români, a reprezentat o importantă recunoaștere oficială a comunității românești din Londra.

 

”Nu exista un loc mai potrivit în Londra pentru a înălța steagul nostru decât Brent, casa departe de casă pentru mii de români. Am fost onorată de acceptul autorităților din Brent față de propunerea noastră și am privit cu emoție deosebita cum drapelul se înalță fluturând, în acordurile imnului național, pentru a arăta tuturor ca “acum ori niciodată (…) în aste mâini mai curge un sânge de roman”. Alina Balațchi, co-fondatoare RWinUK

 

Sâmbătă, 2 decembrie 2017, alături de Ansamblul Transilvania și soliști de seamă din Maramureș, dar și de copiii de la școala AlexZ Românește de la A la Z, trupa Aleni Dance din Londra și grupul ”Suflet de copil” din Borehamwood, comunitatea a vibrat românește.

”Momente de autenticitate românească au emoționat pentru câteva ore inimile sutelor de români prezenți sâmbătă la evenimentul oferit de oaspeții din Maramureș și de copiii din Londra. Portul, cântul și jocul tradițional răscolesc amintiri și trezesc sentimente minunate față de locurile natale, de familie, de prieteni, de țară. Suntem cu atât mai mult copleșiți, în asemenea clipe festive, când alături de noi sărbătoresc prietenii britanici și de alte naționalități, fascinați de bogăția culturală și gastronomică cu care suntem înzestrați.” Veronica Costache, co-fondatoare RWinUK

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X