Firea nu vrea românii din Diaspora la protestul de pe 10 august

Reprezentanţii Primăriei Bucureşti au respins cererea trimisă de Federaţia Românilor de Pretutindeni, filiala din România, de a autoriza un miting al diasporei în data de 10 august, în Bucureşti.

Pe pagina care anunţa evenimentul din 10 august, Ieşiţi În Stradă Dacă Vă Pasă, a fost postat răspunsul Primăriei Bucureşti alături de o menţiune în care administraţia bucureşteană este chestionată legat de autorizarea protestului PSD din 9 iunie: ”După lungi insistenţe, în sfârşit am primit un răspuns referitor la cererea făcută către Primăria Capitalei în vederea aprobării desfăşurării protestului din 10 august din Piaţa Victoriei.

Astfel, comisia de avizare a cererilor primite în baza Legii 60/1991, a considerat că prin derularea protestului s-ar încălca prevederile Articolului 2 din această lege, motiv pentru care cererea noastră nu poate fi soluţionată favorabil.

Am dori să-i întrebăm pe distinşii conducători de neam şi ţară dacă ne pot prezenta poziţia acestei comisii referitor la protestul organizat de către PSD în data de 9 iunie 2018.

Oare dânşii de ce nu intrau sub incidenţa aceluiaşi articol din lege? Oricum, nu ne plângem de milă, ştim clar ce avem de făcut, am învăţat de la nişte oameni faini cum se obţine o autorizaţie pentru o astfel de manifestaţie încă din anul 1989. De ce îţi este frică, nu scapi!”.

Iată și răspunsul primăriei:

Autor: Gelu Irimia
Redactor Sef Londonezul.co.uk


Londonezul este un proiect jurnalistic inițiat de câțiva ziariști români stabiliți în UK. Scopul nostru este să informăm și să ajutăm românii din această țară prin știri, anchete și reportaje profesioniste. Dacă vrei să fii informat dă un like paginii noastre de facebook https://www.facebook.com/Londonezul.co.uk/ pentru a putea fi înștiințat de fiecare dată când apare un material nou!

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X