Mai mulţi înalţi responsabili din cabinetul britanic au avertizat-o pe şefa guvernului, Theresa May, că trebuie să accepte o amânare a Brexit-ului dacă nu va se ajunge la un acord privind „divorţul” de UE.
În caz contrar, premierul britanic urmează să se confrunte cu o „rebeliune” în legislativ, săptămâna viitoare, a relatat joi cotidianul The Sun, preluat de agenţia Reuters.
Theresa May trebuie să renunţe la opţiunea ieşirii din UE fără acord, subliniază ministrul muncii, Amber Rudd, cel al justiţiei, David Gauke, ministrul pentru mediul de afaceri, Greg Clark, şi cel pentru Scoţia, David Mundell.
Aceştia afirmă că, dacă şefa executivului refuză să renunţe la această opţiune şi să accepte o amânare, vor susţine alături de alţi 20 de membri ai cabinetului planul deputatei laburiste Yvette Cooper de a transfera controlul asupra procesului de Brexit de la guvern la parlament.
La sfârşitul lui ianuarie, parlamentarii britanici au votat împotriva amendamentului în acest sens propus de deputata laburistă.
Miercuri seara, Reuters a relatat, citând Bloomberg, că până la 15 miniştri britanici din guvernul May ar putea vota împotriva părăsirii Uniunii Europene la 29 martie de către Marea Britanie în eventualitatea în care nu se va ajunge la un acord de Brexit agreat de parlament.
Ei doresc o amânare a Brexit-ului dacă nu există un acord agreat de Parlament.La finalul unei întrevederi miercuri la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, premierul britanic a salutat „progrese” în discuţiile sale cu UE pentru organizarea Brexit-ului.
Sursa: InCont.ro
—————–
Londonezul este un proiect jurnalistic inițiat de câțiva ziariști români stabiliți în UK. Scopul nostru este să informăm și să ajutăm românii din această țară prin știri, anchete și reportaje profesioniste. Dacă vrei să fii informat dă un like paginii noastre de facebook https://www.facebook.com/Londonezul.co.uk/ pentru a putea fi înștiințat de fiecare dată când apare un material nou!
#Stiri #Romani #In #UK #Diaspora #RomaniInUK #Brexit #Studenti #Romani #Marea #Britanie #Irlanda de Nord #Stiri #Romani #Diaspora #Salarii #Marea #Britanie #Brexit #Theresa May