Britanicii s-au răzgândit în privința imigranților

Sursa foto: google.co.uk

Aproape jumătate dintre britanci consideră că imigrația are efecte pozitive pentru Marea Britanie, arată rezultatele celui mai recent sondaj realizat pentru BBC.

Potrivit sursei citate, doar un sfert dintre participanții la sondaj au spus că imigrația este negativă pentru Regat.

Rezultatele sunt în acord cu alte sondaje realizate în ultima perioadă în Marea Britane, ceea ce sugerează că britanicii și-au schimbat părerea de la a fi împotriva imigrației înaintea votului pentru Brexit, la o poziție pozitivă, în timpul negocierilor pentru ieșirea din UE.

În 2011, de exemplu, trei sferturi dintre britanici considerau că imigrația are efecte negative asupra Regatului Unit.

Rezultatele actuale fac parte dintr-un sondaj international de amploare, la care au participat aproape 20.000 de respondenți din 27 de țări, între 26 noiembrie și 7 decembrie, anul trecut. Acesta a fost realizat pentru seia de programe BBC Crossing Divides, care reunește persoane de etnii, clase sociale, religii, orientări politice și generații diferite.În opinia profesorului Rob Ford, care cercetează trendurile migratorii la Univestitatea din Manchester, această schimbare de viziune asupta imigrației ar fi fost inimaginabilă în urmă cu câțiva ani.

Este ciudat, având în vedere care era sentimentul față de imigranți în anii anteriori, pentru că nivelurile de imigrație sunt în continuare foarte ridicate, așadar nu putem spune că populația este mai liniștită pentru că fenomenul este controlat”, a explicat Ford.

În opinia jurnaliștilor de la BBC, există trei explicații pentru această shimbare de percepție:

1. Este posibil ca votul pentru Brexit să fi condus la un sentiment de siguranță în ceea ce privește controlul imigrației, control care nu exista înainte de referendumul pentru ieșirea din UE.

2. Dezbaterea națională privind imigația din timpul alegerilor și a referendumului pentru Brexit a făcut populația mai conștientă de amploarea fenomenului și i-a facut pe britanici să înțeleagă care sunt implicațiile sociale și economice ale fenomenului și ce ar însemna reducerea numărului de imigranți pentru economie.

3. Milioanele de migranți europeani care au venit în Marea Britanie după 2004 au creat, inițial, un șoc cultural și social greu de depășit de către britanici. În timp, însă, aceștia s-au integrat în societate, s-au stabilizat și au devenit parte integrantă din peisajul local. Șocul cultural s-a estompat, pe măsură ce imigranții și-au făcut prieteni și și-au întemeiat familii în Marea Britanie.

Noile rezultate ale sondajelor indică faptul că, în prezent, Marea Britanie, a devenit una dintre cele mai prietenoase țări cu imigranții, alături de Australia, SUA sau Suedia, unde numărul celor care au o percepție pozitivă asupra imigrației a crescut de asemenea.Statisticile oficiale arată că mai mulți lucrători necalificați din Europa Centrală și de Est au plecat decât au venit în ultimul an, în timp ce lucrătorii calificați, personalul medical și angajații înalt calificați s-au stabilit în Marea Britanie și au devenit mai prezenți în mass-media.În ceea ce privește alte țări ale lumii, în Coreea de Sud, numărul celor care au răspuns că imigrația este pozitivă a scăzut la 11%, de la 27% în 2011.

Japonia se află la coada clasamentului, cu doar 3% dintre respondenți care consideră că imigrația are efecte pozitive. Rușii, turcii și ungurii sunt, de asemenea, reticenți în a accepta străini în țările lor.

Sursa: InCont.ro

—————–
Londonezul este un proiect jurnalistic inițiat de câțiva ziariști români stabiliți în UK. Scopul nostru este să informăm și să ajutăm românii din această țară prin știri, anchete și reportaje profesioniste. Dacă vrei să fii informat dă un like paginii noastre de facebook https://www.facebook.com/Londonezul.co.uk/ pentru a putea fi înștiințat de fiecare dată când apare un material nou!

#Stiri #Romani #In #UK #Diaspora #RomaniInUK #Brexit #Studenti #Romani #Marea #Britanie #Irlanda de Nord #Stiri #Romani #Diaspora #Salarii #Marea #Britanie #Brexit #Romani in UK #Migranti #Uniunea Europeana #imigranți

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X