Premierul britanic Theresa May a atenționat, vineri, că nimeni nu știe ce se va întâmpla în cazul în care parlamentarii resping, săptămâna viitoare, acordul negociat cu UE și este posibil ca Regatul să nu mai iasă din UE deloc, scrie The Independent.
Premierul a făcut această declarație în contextul în care încearcă să-i convingă pe membrii Camerei inferioare a Parlamentului britanic să voteze în favoarea acordului pe Brexit, pe care l-a negociat, ăn ultimele luni, cu UE.
Purtătoarea de cuvânt a premierului a declarat presei că May a discutat deja cu omologii săi din Bulgaria, Danemarca şi Portugalia.
„Va continua discuţiile cu UE în această seară şi în weekend”, a spus purtătoarea de cuvânt, adăugând că May „evidenţiază (în acest convorbiri – n.r.) că este în interesul ambelor părţi să ajungă la un acord”.
În același context, Ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt, a declarat că relaţiile cu UE vor fi „otrăvite pentru mulţi ani” dacă Bruxellesul nu îşi va schimba poziţia în negocierile privind Brexitul, scrie The Guardian.
De asemenea, procurorul general al Marii Britanii, Geoffrey Cox şi ministrul Brexitului, Stephen Barclay şi-au amânat o călătorie la Bruxelles, ei fiind aşteptaţi participe la negocieri vineri.
Însă după ceea ce Cox a descris ca fiind discuţii „puternice” mai devreme săptămâna aceasta, în timpul cărora negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, a respins propunerile britanicilor, negocierile par să fi ajuns într-un impas.
Hunt, vorbind la BBC Radio 4, a afirmat că viitoarele generaţii vor judeca UE în mod asupra dacă nu îşi va schimba poziţia.
Hunt a afirmat: „Este un moment al schimbării în relaţia dintre Marea Britanie şi UE iar istoria va judeca ambele părţi foarte aspru dacă vom greşi. Dorim să rămânem cei mai buni prieteni cu UE. Acest lucru înseamnă să aprobăm acest acord într-un fel care nu va otrăvi relaţiile noastre pentru mulţi ani de acum încolo. Aceasta este dorinţa Marii Britanii şi este ceea ce majoritatea oamenilor din Marea Britanie doresc”, potrivit News.ro.
„Dar este nevoie şi ca UE să fie flexibilă în aceste situaţii şi să înţeleagă că avem acum o cerere, foarte, foarte clară. Ştim de ce ar fi nevoie pentru ca acordul să fie aprobat de Camera Comunelor şi este o schimbare semnificativă care îi va permite procurorului general să îşi schimbe sfatul pentru guvern şi să spună că nu vom fi prinşi în uniunea vamală pentru totdeauna”, a adăugat el.
Nu este ceva nerezonabil. Şi am făcut, cred, ceva progres în ultimele zile. Mai avem de făcut. Este posibil să ajungem acolo şi sincer, cred că viitoarele generaţii, dacă acest lucru se va încheia rău, oamenii vor spune că UE a greşit şi sper că nu vor face acest lucru”, a precizat Hunt.
May se va confrunta marţi cu un vot-cheie în parlamentul de la Londra asupra acordului său privind Brexit-ul şi încearcă să obţină reasigurări privind înţelegerile în legătură cu Irlanda de Nord pentru a-şi atrage sprijinul aleşilor.
Sursa: InCont.ro
—————–
Londonezul este un proiect jurnalistic inițiat de câțiva ziariști români stabiliți în UK. Scopul nostru este să informăm și să ajutăm românii din această țară prin știri, anchete și reportaje profesioniste. Dacă vrei să fii informat dă un like paginii noastre de facebook https://www.facebook.com/Londonezul.co.uk/ pentru a putea fi înștiințat de fiecare dată când apare un material nou!
#Stiri #Romani #In #UK #Diaspora #RomaniInUK #Brexit #Studenti #Romani #Marea #Britanie #Irlanda de Nord #Stiri #Romani #Diaspora #Salarii #Marea #Britanie #Brexit #Romani in UK #Migranti #Uniunea Europeana