Cum a ajuns o tânără din Sibiu să creeze un soft pe care marile companii din lume îl doresc

Sursa foto: google.com

Ambiția, tenacitatea și perseverența sunt atributele care au ajutat-o pe Raluca Ada Popa, o tânără sibiancă, să fie recunoscută la nivel mondial ca fiind un geniu al informaticii. Raluca e o tânără pe care, dacă ai vedea-o pe stradă, ai spune despre ea că e frumoasă. Dar dacă o auzi povestind despre parcursul ei profesional, cu siguranță spui că e deșteaptă. Și fără ”fițe”, pentru că pentru nivelul la care a ajuns, Raluca are o modestie…moderată. Recunoaște că e în top, dar și că a ajuns acolo pe meritele și forțele proprii. Altfel nu se poate la MIT și Berkeley.

Raluca Ada Popa are 30 de ani şi de 11 ani trăieşte în străinătate. A ajuns în Statele Unite datorită unui profesor căruia şi acum îi mulţumeşte.

Eram la clasă de mate info intensiv. A venit un profesor din State, sibian, Liviu Iftode şi ne-a încurajat pe cei mai buni să aplicăm pentru facultăţile din America. El a fost cel care m-a ajutat, mi-a dat teste să mă pregătesc….”, povesteşte Raluca, cea care a fost şefă de promoţie în generaţia ei şi olimpică la matematică, fizică şi informatică.

Şi pentru că informatica era pasiunea Ralucăi, a aplicat la mai multe facultăţi de profil din Statele Unite. A fost acceptată la Caltech. După primul an în care a obţinut doar note maxime, s-a transferat la MIT, o altă instituţie de prestigiu în domeniul informaticii. Aici Raluca a absolvit, a făcut un master, apoi un doctorat şi un post doctorat.

Raluca, în fața celei mai importante clădiri de la MIT

Raluca s-a specializat în securitate informatică şi în acest domeniu a realizat şi lucrarea de doctorat. ”Lucrarea mea s-a bazat pe protejarea datelor, dar într-un fel diferit. De exemplu, alte programe de acest gen crează un zid în jurul informaţiei, dar care poate fi spart de hackeri. Eu am gândit un program care criptează informaţia. Se poate lucra cu ea, dar accesată din exterior ea e criptată. Cu această lucrare am câştigat premiul pentru cel mai bun doctorat în informatică de la MIT”, spune Raluca.

După ce şi-a încheiat studiile, ea a primit propuneri pentru a preda de la cele mai mari universităţi din SUA: Harvard, Berkeley, MIT, Stanford. ”Am ales Berkeley, pentru că aici mi s-a oferit de la început oportunitatea de a mă dezvolta. Am avut posibilitatea să îmi fac laboratorul meu, să lucrez cu studenţii cum credeam că e mai bine, şi în plus e în Silicon Valley”, povesteşte Raluca.

La finalul lunii noiembrie Raluca o să lanseze oficial PreVeil – programul de securitate inspirat din teza ei de doctorat. ”Deja 36 de companii aşteaptă să îl testeze, iar câteva mii de utilizatori individuali l-au descărcat. Pentru aceştia este gratuit, companiile îl primesc contra cost. Merge pe acelaşi principiu de date criptate, care pot fi văzute doar de cel care le trimite şi de destinatar”, explică Raluca. Deşi promite să se transforme într-o companie de milioane de dolari, Raluca îşi doreşte ca programul ei să ajungă la cât mai multă lume şi să protejeze cât mai multe date.

Aşa a ajuns românca să predea la una din cele mai bune universităţi din lume. Clasa ei de securitate informatică are peste 500 de studenţi. Raluca nu este singură la curs, ci este ajutată de 19 asistenţi. ”Sistemul de învăţământ de aici este total opus celui din România. Aici eşti ajutat să te dezvolţi, ţi se oferă toate condiţiile, de la resurse la infrastructură, la orice…Nimeni nu îţi pune piedici, dimpotrivă, eşti ajutat pe toate planurile, nu eşti limitat decât de propriile puteri. Asta a fost frustrarea mea în România, că nu mă puteam dezvolta aşa cum îmi doream şi nu aveam acces la informaţii”, povesteşte Raluca.

Ca fost student în State, iar acum ca profesor, Raluca nu găseşte scuze celor care nu tratează şcoala aşa cum trebuie. Şi nici sistemul. ”Aici nu există să copiezi. S-a mai întâmplat la teme, noi avem un sistem prin care putem verifica asta. Din 500 de studenţi poate se întâmplă la maxim 10 într-un an. Am prins un student, am făcut raport la Centrul pentru Etică, iar studentul a repetat cursul şi a fost obligat să meargă la un gen de cursuri de reeducare în acest domeniu…Dacă la teme se mai poate întâmpla asta, la examene este de neconceput aşa ceva, nici nu se pune problema”, explică Raluca.

Şi asta se datorează tot sistemului. ”Copiii aici de mici sunt învăţaţi şi îndreptaţi să facă ceea ce le place. De aceea, acum văd la studenţi un entuziasm extraordinar atunci când vorbesc despre ceea ce învaţă. Când vin cu întrebări sau discutăm temele se vede pe faţa lor dorinţa de a învăţa, sunt deschişi la orice fel de informaţie. Fac totul pentru că le place, nu pentru că trebuie”, explică Raluca.

Faptul că Raluca a terminat MIT, predă la Berkeley, a câştigat premiul pentru cel mai bun doctorat, a studiat un an şi la Swiss Federal Institute of Technology din Zurich, faptul că este un geniu al informaticii recunoscut la nivel mondial, nu a impresionat pe nimeni din România. Nimeni nu a fost interesat să ”profite” de experienţa şi talentul ei. ”Nu m-a contactat nimeni din România pentru vreo colaborare. Aş fi interesată să predau un curs acasă, să ajut cumva. O fac totuşi pentru că sunt membru în Liga Studenţilor Români din Străinătate, şi alături de ei avem proiecte, dar tot doar pentru studenţii români care studiază în străinătate”, spune Raluca.

Sursa: oradesibiu.ro

—————–
Londonezul este un proiect jurnalistic inițiat de câțiva ziariști români stabiliți în UK. Scopul nostru este să informăm și să ajutăm românii din această țară prin știri, anchete și reportaje profesioniste. Dacă vrei să fii informat dă un like paginii noastre de facebook https://www.facebook.com/Londonezul.co.uk/ pentru a putea fi înștiințat de fiecare dată când apare un material nou!

#Stiri #Romani #In #UK #Diaspora #RomaniInUK #Brexit #Studenti #Romani #Marea #Britanie #Irlanda de Nord #Stiri #Romani #Diaspora #Salarii #Marea #Britanie #Brexit #Romani in UK #Uniunea Europeana #Povestea romancei Raluca Ada Popa #Raluca Ada Popa

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X