Frans Timmermans vrea salariu minim în toate țările UE. La cât ar putea ajunge

Sursa foto: google.co.uk

Frans Timmermans, vicepreședinte al Comisiei Europene și candidat la preşedinţia viitoarei CE, propune introducerea unui salariu minim în toate ţările membre ale UE.

”Avem nevoie de un salariu minim în Uniunea Europeană, echivalent în fiecare ţară membră cu 60% din salariul mediu în statul respectiv”, a spus politicianul olandez într-o dezbatere organizată de social-democraţii polonezi (SLD), în perspectiva alegerilor europarlamentare din 23-26 mai.

”Trebuie să se pună capăt muncii plătite cu 3 euro pe oră’‘, a adăugat el, estimând că de prea multe ori lucrătorii din Europa de Est sunt plătiţi net mai puţin decât cei din Occident, în condiţiile în care costul vieţii ”nu este atât de diferit”, scrie Agerpres.

În prezent, 22 dintre cele 28 de state membre ale UE dispun de un salariu minim fixat prin lege. Totuşi, disparităţile sunt extreme, cu medii care se ridicau în 2017 la 460 leva brut pe lună (235 euro) în Bulgaria şi la 1.999 euro pe lună în Luxemburg, ceea ce înseamnă o proporţie de 1/9.
Acest raport este de 1/3 dacă aceste salarii se ponderează cu costul vieţii în fiecare ţară.

 

Stabilirea unui salariu minim generalizat întâmpină opoziţie puternică, în numele competitivităţii şi al suveranităţii.
De asemenea, Frans Timmermans a preconizat impozitarea cu aproximativ 18% a marilor corporaţii în funcţie de beneficiile lor realizate în Uniunea Europeană, precum şi o politică socială europeană în vederea scăderii nivelului de viaţă între ţările bogate şi cele mai puţin bogate.

 

O altă măsură avută în vedere de Timmermans este instaurarea în UE a accesului generalizat pentru orice cetăţean european la serviciile de sănătate, indiferent în ce ţară din uniune.

 

În fine, Frans Timmermans a calificat drept ”anacronică” politica de informare promovată de Uniunea Europeană, el preconizând o utilizare sporită a social media pentru a face cunoscute acţiunile UE mai ales în rândul tinerilor.
Sursa: InCont.ro

—————–
Londonezul.co.uk este un proiect jurnalistic inițiat de câțiva ziariști români stabiliți în UK. Scopul nostru este să informăm și să ajutăm românii din această țară prin știri, anchete și reportaje profesioniste. Dacă vrei să fii informat dă un like paginii noastre de facebookhttps://www.facebook.com/Londonezul.co.uk/ pentru a putea fi înștiințat de fiecare dată când apare un material nou!

Stiri romani in UK Diaspora Brexit Studenti Romani in Marea Britanie Irlanda de Nord Stiri Romani Diaspora Salarii Marea Britanie Brexit Romani in UK Uniunea Europeana Acte necesare Brexit Romani in Londra Guvernul Britanic Cum vom calatorii in Anglia in caz de brexit fara acord Stiri Diaspora Rezidenta permanenta in UK Stiri Marea Britanie Romani Frans Timmermans vrea salariu minim în toate țările UE

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X