Cum va ieși Marea Britanie din UE. Scenarii posibile

scenarii posibile Brexit
scenarii posibile Brexit
Sursa foto: google.co.uk

Cu doar două săptămâni înainte de Brexit, speranţele pentru a ajunge la un acord au sporit după o întâlnire desfăşurată joi între premierul britanic Boris Johnson şi omologul său irlandez Leo Varadkar.

Timpul presează, dar calea către un acord rămâne presărată cu obstacole, existând mai multe scenarii principale, comentează AFP, preluată de Agerpres.

Londra şi Bruxellesul ar ajunge in extremis la o înţelegere asupra manierei de a evita o frontieră între Republica Irlanda – stat membru al Uniunii Europene – şi provincia Irlanda de Nord.

După o întâlnire în care Boris Johnson şi Leo Varadkar au întrevăzut ”calea” către un compromis, discuţiile dintre Londra şi Bruxelles au continuat vineri, înaintea unui summit crucial al UE pe 17 şi 18 octombrie.
După o reuniune ”constructivă” cu ministrul britanic pentru Brexit Stephen Barclay, negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, a lansat un apel la ”răbdare”.
Calendarul este extrem de strâns şi orice acord va trebui să fie aprobat de parlamentul britanic, care deja a respins de trei ori acordul negociat de fostul premier Theresa May.

 

O nouă amânare
Prevăzut iniţial pentru 29 martie 2019, Brexitul a fost deja amânat de două ori, ca urmare a faptului că legislativul de la Londra nu a fost de acord cu forma pe care trebuie să o ia ieşirea ţării din blocul comunitar.
Dacă Boris Johnson nu a încetat să trâmbiţeze că Regatul Unit va părăsi UE la 31 octombrie orice ar fi, o lege adoptată în urmă cu o lună îl obligă să solicite o amânare de trei luni a Brexitului în absenţa unui compromis. Boris Johnson a repetat constant că nu va cere amânarea, dar lucrurile continuă să fie neclare asupra manierei pe care contează să acţioneze în continuare.
O asemenea amânare presupune aprobarea unanimă a celorlalte 27 de state membre ale UE, care pot de asemenea cere ca amânarea să fie mai scurtă sau mai lungă (de trei luni).

 

Brexit fără acord
 
Acest scenariu presupune că discuţiile dintre Londra şi Bruxelles eşuează, iar UE27 refuză o nouă amânare a Brexitului.
Scenariul îngrijorează mai ales mediile economice, care se tem de o degringoladă a lirei sterline, chiar de o recesiune, cu reintroducerea tarifelor vamale şi spectrul penuriei de produse alimentare, combustibili şi medicamente.
Guvernul condus de Boris Johnson se pregăteşte intens pentru acest scenariu.

 

Alegeri anticipate
Criza politică este atât de profundă în Regatul Unit încât alegerile parlamentare anticipate par inevitabile în următoarele câteva săptămâni sau luni. Toate partidele politice se pregătesc intens pentru această posibilitate.
Opoziţia laburistă doreşte să aştepte însă ca o amânare a Brexitului să fie aprobată, înainte ca alegătorii să fie chemaţi la vot. Pentru premierul Boris Johnson, acest scrutin este vital întrucât el nu mai deţine o majoritate în parlament.

 

Niciun Brexit
Acest scenariu presupune că Partidul Laburist, condus de Jeremy Corbyn, câştigă alegerile generale anticipate şi, cu sprijinul liberal-democraţilor şi al susţinătorilor independenţei Scoţiei, organizează un al doilea referendum. Între un Brexit cu un nou acord negociat de un guvern laburist cu UE şi rămânerea în blocul comunitar, alegătorii britanici aleg a doua variantă şi Regatul Unit rămâne în interiorul UE, conform acestui scenariu.

 

UE: „Mai este încă mult de lucru”
Michel Barnier, negociatorul UE pentru Brexit, a estimat, duminică, că „mai este încă mult de lucru” pentru a ieşi din impas, cu 18 zile înaintea „divorţului” planificat între Regatul Unit şi Uniune.
Cu toate acestea, el a calificat „constructive” negocierile care au avut loc în weekend între Londra şi Bruxelles, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Barnier i-a informat duminică seară la Bruxelles pe cei 27 de ambasadori din UE despre evoluţia discuţiilor sale cu Marea Britanie.
El urmează să o facă din nou în Parlamentul European mai târziu în timpul nopţii, şi apoi marţi în faţa miniştrilor afacerilor europene ai Uniunii la Luxemburg.
Timpul presează cu câteva zile înainte de summitul european de la Bruxelles din 17 şi 18 octombrie, prezentat ca fiind ultima şansă de a evita părăsirea UE fără acord cu consecinţe dureroase sau o a treia amânare ce va prelungi incertitudinea asupra căii pe care o va urma Marea Britanie după 46 de ani în UE.
Londra şi Bruxellesul nu pot să se înţeleagă cu privire la modul de a evita, după Brexit, întoarcerea la o frontieră fizică între Irlanda de Nord, o provincie britanică, şi Republica Irlanda, care va rămâne membru al UE, precum şi de a menţine pacea pe insulă, care a cunoscut mai multe decenii de violenţă.
După ce planul său pentru Brexit prezentat la începutul lunii octombrie a fost respins de europeni, Boris Johnson ar face concesii.
Sursa: inCont.ro
—-
Londonezul.co.uk este un proiect jurnalistic inițiat de câțiva ziariști români stabiliți în UK. Scopul nostru este să informăm și să ajutăm românii din această țară prin știri, anchete și reportaje profesioniste. Dacă vrei să fii informat dă un like paginii noastre de facebookhttps://www.facebook.com/Londonezul.co.uk/ pentru a putea fi înștiințat de fiecare dată când apare un material nou!

Stiri romani in UK Diaspora Brexit Acte necesare in caz de Brexit fara acord Noul tip de rezidenţă după Brexit.  Pre-settled status. EU Settlement Status (EUSS) Marea Britanie acte pentru Brexit necesare romanilor din UK

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X