Brexit sigur pe 31 ianuarie 2020, fără amânare: Negociatorul-șef al UE „Vom avea nevoie de mai mult timp”

Stiri brexit 2020
Stiri brexit 2020
Sursa foto: google.co.uk

Pentru obținerea unui acord complet privind viitoarele relații dintre UE și Marea Britanie va fi nevoie de mai mult de 11 luni, cât durează perioada de tranziție, a declarat joi negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, conform Reuters.

Perioada de tranziție va începe în momentul în care Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană, la sfârșitul lunii ianuarie.

„Pur şi simplu nu ne putem aştepta să convenim asupra fiecărui aspect al acestui nou parteneriat în mai puţin de un an”, a spus Barnier într-un discurs susţinut la Stockholm.

„Suntem pregătiţi să facem tot posibilul în cele 11 luni pentru a obţine un acord de bază cu Marea Britanie, dar vom avea nevoie de mai mult timp pentru a conveni asupra fiecărui punct al acestei declaraţii politice”, a adăugat el.

Miercuri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că se aşteaptă la discuţii „dure” cu Marea Britanie asupra relaţiei post-Brexit, avertizând că va fi imposibil să se ajungă la un acord asupra „tuturor aspectelor” până la sfârşitul lui 2020, actualul termen-limită.

Sursa: stirileprotv.ro

—-
Londonezul.co.uk este un proiect jurnalistic inițiat de câțiva ziariști români stabiliți în UK. Scopul nostru este să informăm și să ajutăm românii din această țară prin știri, anchete și reportaje profesioniste. Dacă vrei să fii informat dă un like paginii noastre de facebookhttps://www.facebook.com/Londonezul.co.uk/ pentru a putea fi înștiințat de fiecare dată când apare un material nou!

Stiri romani in UK Diaspora Brexit sigur pe 31 ianuarie 2020 fără amânare Negociatorul-șef al UE „Vom avea nevoie de mai mult timp” Stiri Brexit 2020 Noutati Brexit 31 Ianuarie

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X