Purtarea măștilor ar putea contribui la prevenirea unui al doilea val de COVID-19

Utilizarea pe scară largă a măştilor, în asociere cu unele măsuri de izolare, ar putea reduce rata de transmitere a COVID-19 până la niveluri controlabile la nivel naţional şi ar putea preveni alte valuri de boală pandemică, conform unui studiu realizat în Marea Britanie, publicat miercuri şi citat de Reuters.

Cercetarea, condusă de oameni de ştiinţă de la universităţile britanice Cambridge şi Greenwich, sugerează că măsurile de izolare nu vor stopa în mod exclusiv reapariţia noului SARS-CoV-2 şi subliniază că şi măştile artizanale pot reduce în mod considerabil ratele de transmitere în cazul în care sunt purtate de îndeajuns de multe persoane.

”Analizele noastre susţin adoptarea în mod imediat şi universal a măştilor de către public”, a declarat Richard Stutt, de la Universitatea Cambridge, unul dintre autorii studiului.

Potrivit acestuia, utilizarea pe scară largă a măştilor, în asociere cu distanţarea fizică şi cu unele măsuri de izolare, ar putea fi ”o modalitate acceptabilă de gestionare a pandemiei şi de repornire a activităţii economice” înainte de dezvoltarea unui vaccin eficient contra COVID-19, boala respiratorie provocată de coronavirus.

Constatările studiului au fost publicate în jurnalul ştiinţific Proceedings of the Royal Society A.

La începutul pandemiei, dovezile ştiinţifice cu privire la eficacitatea măştilor în încetinirea transmiterii bolii respiratorii au fost limitate şi nu existau informaţii despre COVID-19 din moment ce este o boală necunoscută anterior. Însă, după apariţia în ultimele săptămâni a concluziilor unor noi cercetări, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat vineri că acum recomandă tuturor să poarte şi măşti artizanale în public în vederea reducerii răspândirii bolii.

În acest studiu, cercetătorii au asociat dinamica răspândirii între persoane cu modele la nivel de populaţie pentru a evalua efectul asupra ratei de replicare virală, sau valoarea R, în diferite scenarii de adoptare a măştii şi în asociere cu perioade de izolare.

Valoarea R măsoară numărul mediu de indivizi cărora o persoană infectată le va transmite boala. O valoare R de peste 1 poate conduce la o creştere exponenţială a numărului de cazuri.

Studiul a descoperit că dacă oamenii poartă măşti ori de câte ori se află în public acest lucru este de două ori mai eficient pentru reducerea valorii R decât situaţia în care măştile sunt purtate doar după apariţia simptomelor.

În toate scenariile analizate în studiu, utilizarea în mod obişnuit a măştii de către 50% sau mai mult din populaţie a redus răspândirea COVID-19 la o valoare R de sub 1, aplatizând curbele valurilor viitoare ale bolii şi conducând la măsuri de izolare mai puţin stricte.

Specialişti neimplicaţi în mod direct acest studiu britanic recent au avut păreri împărţite în ceea ce priveşte concluziile, notează Reuters. Brooks Pollock, expertă în boli infecţioase la Universitatea din Bristol, a declarat că, în opinia sa, impactul probabil al măştilor ar fi mult mai mic decât se estimează. Pe de altă parte, Trish Greenhalgh, de la Universitatea Oxford, a notat că rezultatele sunt încurajatoare şi sugerează că măştile ”pot fi o măsură eficientă la nivel de populaţie”

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X