Marea Britanie a crescut cantitatea de dexametazonă pe care o are în stoc

Rezultatele studiilor clinice anunțate marți de cercetătorii din Marea Britanie au arătat că Dexametazona, un medicament generic utilizat înca din anii ’60 pentru a reduce inflamația în boli precum artrita, a redus cu aproximativ o treime rata de deces dintre cei mai grav bolnavi de coronavirus internați la spital.

Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat că cercetările au furnizat în cele din urmă „niște muguri de speranță” în tratarea virusului, care a ucis peste 400.000 de oameni în întreaga lume și a infectat peste 8 milioane.

Acest lucru face ca dexametazona să fie primul medicament dovedit că poate salva vieți în lupta împotriva bolii. Țările se grăbesc să se asigure că au suficiente stocuri la îndemană, deși oficialii medicali spun că nu există un deficit.

Medicamentul ieftin care poate ajuta la salvarea vieţii pacienţilor de COVID-19 ar trebui rezervat doar cazurilor grave, pentru care s-a dovedit că oferă beneficii. Pentru pacienţii ventilaţi mecanic s-a demonstrat că tratamentul reduce mortalitatea cu aproximativ o treime, iar pentru pacienţii care necesită doar oxigen, decesele au fost reduse cu aproximativ o cincime, conform descoperirilor preliminare împărtăşite cu OMS. “Acesta este primul tratament care arată reducerea mortalităţii la pacienţii cu COVID-19 care necesită oxigen sau ventilaţie”, a spus Tedros marţi seara.

Marea Britanie a crescut cantitatea de dexametazonă pe care o are în stoc şi comandată la 240.000 de doze, a declarat ministrul Sănătăţii, Matt Hancock.

Experții din Marea Britanie spun că tratamentul cu steroizi cu doze mici reprezintă un progres major în lupta împotriva COVID-19.

În proces, condus de o echipă de la Universitatea Oxford, aproximativ 2.000 de pacienți din spital au primit dexametazonă și au fost comparați cu aproape 4.000 care nu au primit medicamentul.

Pentru pacienții puși sub ventilație, acesta reduce riscul de deces de la 40% la 28%, iar pentru pacienții ce au nevoie de oxigen suplimentar, acesta reduce riscul de deces de la 25% la 20%.

Cercetătorii estimează că, dacă medicamentul ar fi fost disponibil în Marea Britanie de la începutul pandemiei, s-ar fi putut salva până la 5.000 de vieți.

Dat fiind că este foarte accesibil ca preț, ar putea fi de asemenea un beneficiu uriaș în țările sărace care se luptă cu un număr mare de pacienți cu COVID-19.

În România, o cutie cu 5 fiole de dexametazonă injectabilă costă aproximativ 7-8 lei.

Cercetătorul șef al studiului, Peter Horby a declarat: „Acesta este singurul medicament de până acum care s-a dovedit că reduce semnificativ mortalitatea. Este un progres major”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X