Medici bitanici avertizează într-o scrisoare deschisă cu privire la un al doilea val al epidemiei covid-19 în Marea Britanie

Mai mulţi medici britanici avertizează miercuri, într-o scrisoare deschisă, cu privire la o reapariţie a epidemiei noului coronavirus SARS-Cov-2 şi a riscului real al unui al doilea val al epidemiei covid-19 în Regatul Unit, relatează Reuters.

”Este dificil să se prezică evoluţia pandemiei, iar elementele disponibile arată că accelerări locale sunt tot mai probabile şi că un al doilea val constituie un risc real”, scriu medicii într-o scrisoare publicată în British Medical Journal.

Între semnatarii scrisorii se află Derek Alderson, preşedintele Royal College of Surgeons, Andrew Goddard, preşedintele Royal College of Physicians, şi Katherine Henderson, preşedinta Royal College of Emergency Medicine.

”Numeroase dispozitive menite să oprească virusul încep să fie desfăşurate, însă rămân provocări importante”, subliniază medicii, care îndeamnă autorităţile la o examinare minuţioasă în vederea evitării unui al doilea val de contagiune.

Premierul Boris Johnson a anunţat marţi că puburile, restaurantele şi hotelurile pot să redeschidă de la 4 iulie în Anglia.

Potrivit unui bilanţ întocmit de Reuters, Regatul Unit înregistra marţi cel puţin 54.089 de morţi din cauza covid-19. Acesta este unul dintre cele mai mari bilanţuri din lume.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X