Guvernul britanic va ridica măsura carantinării obligatorii pentru mai mult de 50 de state. România nu este inclusă pe această listă

Guvernul condus de Boris Johnson a publicat lista celor 59 de state ai căror cetățeni pot călători în Marea Britanie fără să fie obligați să se autoizoleze, iar România nu este printre acestea. Autoritățile britanice au pus țara noastră pe lista neagră din cauza numărului foarte mare de infectări cu noul coronavirus înregistrate în ultima perioadă.

Pe cale de consecință, toți cei care vin din România vor fi obligați, începând din 10 iulie, să petreacă două săptămâni în izolare pentru a se stabili dacă sunt sau nu bolnavi de COVID-19.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că decizia Marii Britanii de a menţine România pe lista ţărilor în privinţa cărora nu se ridică restricţiile de sănătate a fost luată în baza recomandărilor experţilor şi a fost comunicată pe canale diplomatice. Drept urmare, MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze înainte de a călători în Regat.

„Urmare anunțului autorităților britanice din data de 3 iulie 2020 privind lista statelor pentru care se ridică restricțiile de călătorie în contextul relaxării măsurilor de urgență aplicate pentru combaterea pandemiei de COVID-19 (https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors#exemption-rules), MAE precizează că partea britanică a informat, pe canale diplomatice, anterior anunțului public, faptul că, momentan, pentru cetățenii români se mențin restricțiile existente la frontierele Marii Britanii și Irlandei de Nord.”, se arată într-un comunicat de presă.

În ultimele zile, în România, s-a înregistrat o creștere alarmantă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Potrivit informării oficiale transmise de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, în România, au fost confirmate 28.166 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 21 decese.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X