Natural History Museum, V&A şi Science Museum îşi vor redeschide porţile luna viitoare

Vizitatorilor le este recomandat „cu fermitate” să poarte măşti, dar asta nu va fi obligatoriu, aşa cum este în cazul magazinelor. Biletele gratuite trebuie comandate în avas. Instituţiile au exclus biletele cu plată, în ciuda finanţelor „foarte nesigure” de care dispun.

Toate cele trei muzee au sediul în South Kensington şi vor fi redeschise înainte de finalul vacanţei de vară a elevilor: Natural History Museum, pe 5 august (şapte zile pe săptămână, cu majoritatea galeriilor deschise), V&A, pe 6 august (două etaje, de joi până duminică, iar pe 27 august, alte două etaje şi V&A Dundee), Science Museum, pe 19 august (şapte zile pe săptămână până pe 6 septembrie, apoi de miercuri până duminică).

Directorul Natural History Museum, Sir Michael Dixon, a spus că, pentru început, numărul vizitatorilor va fi limitat la 2.800 pe zi. „Asta înseamnă aproximativ o cincime din media normală. Ne aşteptăm la o reducere de până la 80% până ce regulile de distanţare socială vor fi schimbate şi atitudinea publicului privind vizitarea. Credem că cererea va depăşi oferta, dar asta este o bănuială pentru că ne aflăm într-o perioadă de mare incertitudine”.

V&A se aşteaptă la o scădere similară. Directorul Tristram Hunt a explicat: „Fondurile noastre au fost sprijinite de Guvern, dar sunt în continuare precare, aşadar nu prea are sens să avem program extins dacă nu ne trece nimeni pragul”.

Conducerile muzeelor s-au arătat mulţumite de pachetul de urgenţă de 1,5 miliarde de lire sterline întocmit de Guvern, dar vor avea nevoie de mai mulţi bani anul viitor pentru a compensa numărul mai mic de clienţi din cafenelele şi magazinele lor.

Finanţarea anunţată de Guvern la începutul acestei luni a fost „răsunător de bună”, după cum a spus Sir Ian Blatchford, directorul Science Museum Group şi preşedinte al National Museum Directors’ Council. „Este genul de cheltuială pe care te aştepţi să o facă guvernele din Germania sau Franţa”, a spus el. „Marea noastră problemă o reprezintă anul viitor – următorul an financiar. Va exista o discuţie cu guvernul toamna aceasta”, a mai spus el.

În afara expoziţiilor speciale, Blatchford a spus că nu a fost în plan introducerea de plăţi pentru vizitarea muzeelor pentru a compensa pierderile financiare. „Mie îmi pare cea mai proastă politică posibilă. Nu există sprijin pentru taxe de acces din partea niciunul partid politic major. În ceea ce mă priveşte, acea dezbatere este moartă, îngropată şi acoperită cu beton, pentru că într-o perioadă în care încercăm să creştem diversitatea publicului nostru, cred că să cerem bani oamenilor care merg la muzee ar fi un pas înapoi de cel mai rău mod. Dacă Guvernul va introduce asta, voi demisiona”, a mai declarat Blatchford.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X