, Londonezul - Romani in UK
Gelu Irimia – Redactor-șef – Londonezul.co.uk

”Românii e deștepți” pentru că din cele 196 de țări de pe această planetă, doar ei au descoperit că nu există Covid, ci, doar o mare conspirație care îi forțează să poartă măști și să le fie luată temperatura la intrarea în supermarket. Chestie care, se pare, e o umilință maximă pentru români!Nu e nicio problemă că n-am bani de chirie, de facturi, de mâncare. Fură politicienii, intră la închisoare pe bandă rulantă? Da, dar au și făcut un WC la grădiniță, un drum asfaltat care leagă Primăria de casa primarului, au inaugurat troițe la toate intersecțiile, panseluțe și borduri, etc! Oameni gospodari! Băi, fratele meu! Dar să nu-mi iei tu mie temperatura și să-mi pui botniță la gură! Că eu sunt român! Eu nu cred în Covid, eu cred în Dumnezeu!

”Românii e deștepți” pentru că au o Curte Constituțională deșteaptă. Doar în România, s-a decis la nivel super înalt faptul că protejarea împotriva unei boli este neconstituțională, sau, împotriva legii! Pe principiul libertății! Ai, n-ai Covid, ia frate și te plimbă! Nu sta în spital ca prostul! Dă și la alții! Asta înseamnă libertatea! Pentru asta au murit eroii noștri la Revoluție! Ca să poți să îmbolnăvești câți oameni vrea mușchiul tău! Dacă o să crape vreo câțiva nu e vina ta! Oricum erau bolnavi și ar fi murit, dă-i dracu…

”Românii e deștepți” pentru că știu să se bucure de viață! Nu o să-i împiedice niciodată un căcat de pandemie să facă grătarul cu prietenii, să danseze manele și să scuipe semințe în timp ce-și fac live pe facebook să vadă toți pretenii și dușmanii ascunși din lista lor ce bine o dau ei în viață! Asta înseamnă să fii român adevărat! Neamul lui Decebal și al lui Traian! În special al lui Decebal că sigur pe el nu l-ar fi speriat un pișărcos de dușman nevăzut de 5 microni!

”Românii e deștepți” pentru că sunt generoși! Toate aceste adevăruri nu le păstrează doar pentru ei! Dimpotrivă! Depun eforturi neprecupețite să facă cunoscut lumii descoperirea lor! A dracului proști și manipulați de Oculta Mondială, nu încearcă nimeni să aplice cu un Google translate pe postările lor de pe facebook! Dar asta nu contează! Importantă e intenția românilor de a face bine omenirii și de a-i transmite cunoștințele lor geniale!

ERATĂ Acolo unde vedeți cuvântul ”români” înlocuiți, vă rog, cu ”un procent important de români”! Mult prea important!Așa de important că devine, acum, explicabil de ce o o formațiune imensă de hoți, populiști, șpăgari și mincinoși, denumită, pe moment, PSD, a câștigat, de atâtea ori, alegerile!

Tags: ,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.