Proteste violente în Beirut

Protestatarii libanezi au luat cu asalt mai multe sedii ale ministerelor din Beirut, cât şi birourile Asociaţiei Băncilor din Liban. Un poliţist a fost ucis în timpul confruntărilor cu manifestanţii, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei.

Crucea Roşie a declarat că a tratat 117 persoane pentru răni la faţa locului, în timp ce alte 55 au fost duse la spital. Un incendiu a izbucnit în piaţa centrală. Zeci de protestatari au intrat în ministerul de externe, unde au ars un portret al preşedintelui Michel Aoun, relatează Reuters, citat de mediafax. „Rămânem aici. Solicităm poporului libanez să ocupe toate ministerele ”, a declarat la un megafon un demonstrator.

Durerea şi furia au pus stăpânire pe libanezii din Beirut. Oamenii dau vina pe autorităţi pentru tragedia petrecută marţi. Au reluat protestele, se cer demisii. Guvernatorul regiunii a fost alungat cu pietre dintr-un cartier comercial din centrul Beirutului.

Libanezii au pregătit spânzurători simbolice pentru membrii guvernului pe care îi acuză că au facilitat explozia. Forţele de securitate s-au mobilizat înaintea protestului din această seară. La această oră, încearcă să împrăştie manifestanţii cu gaze lacrimogene.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X