Prim-ministrul Boris Johnson a scris în Mail on Sunday că redeschiderea şcolilor în luna septembrie este o necesitate socială, economică şi morală şi a insistat că ele vor funcţiona în siguranţă, în ciuda ameninţării pandemiei.

Declarațiile acestuia survin chiar după ce un studiu realizat la începutul lunii avertizează că Marea Britanie riscă să fie afectată de al doilea val de Covid-19 în iarnă şi că acesta va fi mai mare decât primul dacă şcolile vor fi deschise fără a fi pus la punct un sistem îmbunătăţit de testare şi urmărire, informează news.ro.

Totodată, în editorialul său, Johnson a susţinut că reluarea cursurilor este o prioritate naţională. Astfel, școlile vor fi ultimele închise în cazul unor viitoare restricţii, al unei viitoare carantine, ar fi afirmat el joi, potrivit presei. În Anglia, şcolile au fost închise în luna martie, odată cu plasare în izolare a ţării. Excepţie au făcut copiii lucrătorilor esenţiali. Ele au fost redeschise în iunie pentru un număr redus de elevi.

Guvernul britanic doreşte ca elevii să revină la şcoală la începutul lunii septembrie. „Să menţinem şcolile închise mai mult decât este absolut necesar este intolerabil din punct de vedere social, nesustenabil din punct de vedere economic şi nejustificat moral”, a scris Johnson.

Costurile pentru părinţii care nu pot munci dacă şcolile sunt închise sunt mai mari şi ţara se va confrunta cu mari probleme dacă elevii nu participă la educaţie, a mai notat prim-ministrul. „Pandemia nu s-a terminat şi ultimul lucru pe care oricare dintre noi şi-l poate permite este să se complacă. Dar acum, când ştim suficient pentru a redeschide şcolile pentru toţi elevii în siguranţă, avem datoria morală de a face asta”.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.