Din cauza creşterii cazurilor de infectare cu COVID-19 la nivel mondial, Marea Britanie va impune carantină de 14 zile tuturor persoanelor venite din Franţa, Olanda, Malta şi alte trei ţări, a anunţat ministrul Transporturilor, Grant Shapps, transmite Reuters. Spania și Belgia au fost deja adăugate pe „lista neagră”, în ultimele săptămâni.

„Datele arată că trebuie să eliminăm Franţa, Olanda, Monaco, Malta şi insulele Turks, Caicos şi Aruba de pe lista noastră cu coridoare de călătorie în timpul epidemiei de coronavirus, pentru a menţine ratele de infectare la un nivel scăzut”, a scris Shapps pe Twitter.

Mai exact, cine va sosi din aceste destinații în Marea Britan ie începând de sâmbătă, 15 august, ora 04:00, va intra automat în izolare, timp de 14 zile.

Și premierul Boris Johnson a declarat că guvernul său va fi „nemilos” atunci când va veni momentul să impună noi restricții la intrarea în țară, din cauza contextului actual, o abordare contrastantă cu acțiunile de la începutul anului, când guvernul a fost criticat pentru că a fost prea lent în acțiunile luate pentru stoparea propagării virusului COVID-19.

Pentru turiștii din Marea Britanie, Franța este a doua cea mai vizitată țară, după Spania. Totodată, Franța este a doua cea mai mare piață pentru turiștii care vin în Marea Britanie, după SUA.

Franța a raportat mai mult de 2.500 de noi infecții cu COVID-19 pentru a doua zi la rând, aceste cifre ridicate fiind înregistrate ultima dată la mijlocul lunii aprilie, când țara se afla în mijlocul unora dintre cele mai stricte restricții din Europa.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro