Lituania impune măsura autoizolării și a efectuării testului de coronavirus

Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile din Republica Lituania au revizuit, începând cu data de 17 august a.c., condițiile de intrare în acest stat pentru cetățenii și rezidenții permanenți ai statelor Uniunii Europene, Spațiului Economic European, precum și din Confederația Elvețiană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Conform acestei noi decizii, România este plasată în categoria statelor unde rata de infectare depășește valoarea de 25 cazuri / 100.000 de locuitori. Astfel, persoanele care sosesc în Republica Lituania provenind din această categorie de state trebuie să prezinte un test negativ pentru infecția cu COVID-19, efectuat, în statul de plecare, cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Republica Lituania și să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile. Anterior acestei decizii, persoanele provenind din această categorie de state în care era inclusă și România nu puteau intra în Republica Lituania.

Totodată, persoanele care sosesc în Republica Lituania din străinătate, pe cale aeriană sau maritimă, trebuie să se înregistreze la Centrul Național de Sănătate Publică din Republica Lituania (https://keleiviams.nvsc.lt/en/form) înainte de intrarea în țară. Persoanele care folosesc mijloace de transport rutier / feroviar trebuie să îndeplinească această procedură în termen de 12 ore de la sosire.

Măsurile anunțate de autoritățile Republicii Lituania nu se aplică persoanelor care tranzitează teritoriul acestui stat pentru întoarcerea în țara de reședință, precum și altor categorii specifice de persoane, potrivit informațiilor disponibile pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania –https://urm.lt/default/en/important-covid19.

Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autoritățile lituaniene și va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea lituaniană.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Vilnius: +370 (5) 2310552, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: +370 68573238.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet :

http://www.mae.ro/node/51919https://vilnius.mae.ro/ și www.mae.ro.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X