Marea Britanie intenţionează să efectueze o testare extinsă şi periodică a populaţiei pentru COVID-19

Marea Britanie intenţionează să efectueze o testare extinsă şi periodică a populaţiei pentru COVID-19, cu obiectivul de a suprima răspâdirea noului coronavirus astfel încât să poată fi relaxate restricţiile – care au afectat economia – fără a declanşa un nou val epidemic în această ţară ce se numără printre cele mai îndoliate de pandemie, transmite Reuters.

Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a declarat miercuri că sunt în faza experimentală o serie de teste noi şi mai rapide care pot da imediat rezultatul dacă o persoană este sau nu infectată şi şi-a exprimat speranţa că spre sfârşitul anului în curs aceste noi teste vor putea fi folosite.

”Testarea de masă, testarea populaţiei, în care devine o normă ca oamenii să fie testaţi periodic, permiţându-ne astfel să redăm unele libertăţi, este în prezent un proiect uriaş al guvernului” de la Londra, a spus Hancock la postul BBC.

El a precizat că laboratoarele de cercetare de la Porton Down fac probe pentru noi teste de salivă care nu au nevoie de o examinare într-un laborator specializat pentru aflarea rezultatului. ”Apar noi tehnologii pe care le cumpărăm şi le testăm. Până la sfârşitul anului cu siguranţă vom dispune de ele”, a asigurat oficialul britanic.

Capacitatea de testare prin teste moleculare PCR a Marii Britanii este în prezent de peste 335.000 de teste pe zi, dar această capacitate nu este folosită deplin, în luna august fiind efectuate zilnic între 150.000 şi 190.000 de teste.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X