Infirmieră infectată cu COVID a fugit din spital pentru a merge la biserică

O infirmieră de la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui diagnosticată cu SarsCov-2 este cercetată penal după ce a plecat pe ascuns din spitalul unde era internată, pentru a se duce la biserică.

Pentru că avea o formă ușoară de COVID, iar pavilionul unde era internată se afla chiar lângă biserica din curtea spitalului, femeia s-a gândit, duminică dimineață, că ar fi bine să meargă la slujbă. Doar că, după ce a pupat toate icoanele din biserică și s-a închinat la ele, a fost surprinsă de medici în mijlocul enoriașilor și a fost dusă imediat înapoi în salon, potrivit evz.ro

Femeia, în vârstă de 48 de ani, are acum dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce a fugit, duminică, din spital la biserică, deși știa că este infectată cu noul coronavirus. “Am fost sesizați prin apel la 112 de către un medic de la spitalul din Bârlad, cu privire la faptul că o femeie de 48 de ani ar fi părăsit salonul unde era internată. În scurt timp aceasta a fost găsită în interiorul bisericii din curtea spitalului. A fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Managerul spitalului din Bârlad este revoltat de gestul femeii și tot el este cel care a făcut plângerea la poliție.

„Nu se face așa ceva, oricât de credincios ești! Infecția se răspândește foarte repede, nu trebuia să meargă la Biserică. Noi nu putem încuia pacienții, dar aceștia trebuie să fie conștienți că nu au voie în comunitate, dacă nu sunt complet vindecați! Chiar dacă avea mască, ea a sărutat toate icoanele! Am fost nevoiți să anunțăm și poliția”, a spus Daniela Borș, managerul spitalului bârlădean.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X