Elevii din Mexic au început noul an şcolar la televizor

Aproximativ 30 de milioane de studenţi mexicani s-au întors luni la şcoală prin intermediul lecţiilor difuzate de posturi de televiziune şi de radio din cauza pandemiei de COVID-19. Aceste reguli se aplică elevilor din ciclul primar şi secundar din învăţământul public, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani. Şcolile private sunt obligate, la rândul lor, să ofere educaţie la distanţă.

Potrivit guvernului, aceste decizii vor fi menţinute până când condiţiile sanitare vor permite revenirea în sălile de curs. Cursurile în şcoli au fost suspendate începând cu 17 martie. „În pofida pandemiei, a durerii şi a suferinţelor pe care le-a provocat şi pe care, din păcate, continuă să le provoace, suntem (…) în picioare”, a declarat preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador în anunţul oficial de începere a noului an şcolar.

Mexic, o ţară cu 128 de milioane de locuitori, a înregistrat 60.480 de decese provocate de COVID-19, ocupând locul al treilea la nivel mondial după SUA şi Brazilia. În total, au fost confirmate 560.164 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus.

Programul „Învaţă acasă” este transmis la televizor deoarece transmisiile televizate sunt recepţionate pe 94% din teritoriul ţării, faţă de acoperirea de 70 – 80% pe care o are internetul, a precizat guvernul mexican care s-a asociat cu patru canale private şi asigură distribuirea gratuită a cărţilor.

Conţinutul şcolar va fi disponibil şi în 22 de limbi indigene, iar în cele mai îndepărtate zone acesta va fi difuzat la radio.

Programele şcolare vor include, de asemenea, cursuri despre sănătate, Mexicul deţinând recordul ca ţara cea mai afectată de obezitatea infantilă.

Un număr de aproximativ 160 de linii telefonice sunt de asemenea puse la dispoziţie pentru acordarea de asistenţă şcolară.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X