Polonia va redeschide şcolile în pofida unui număr crescut de cazuri COVID-19

Polonia a insistat luni că va redeschide şcolile săptămâna viitoare, pentru prima dată de la mijlocul lunii martie, în pofida unui număr record de cazuri zilnice de COVID-19 înregistrat la sfârşitul săptămânii trecute, relatează Reuters, citat de agerpres.

Polonia a reuşit iniţial să ţină sub control focarul, însă cazurile au început să crească în ultimele săptămâni şi autorităţile au raportat vineri 903 noi infecţii, cel mai mare număr zilnic până în prezent.

Creşterea numărului de cazuri de COVID-19 a provocat îngrijorare în rândul unora dintre părinţi în legătură cu redeschiderea şcolilor.

„Fiecare copil, adolescent, iese pe stradă sau la magazin şi se poate infecta acolo. Nu văd necesară amânarea începerii anului şcolar”, a declarat ministrul educaţiei Dariusz Piontkowski în cadrul unei conferinţe de presă, reiterând poziţia guvernului polonez.

Copiii nu vor fi obligaţi să poarte măşti în sălile de clasă, însă directorii vor decide în mod individual dacă vor impune obligativitatea purtării măştilor pe holuri şi în vestiare. Nu va fi introdusă măsurarea temperaturii.

În Polonia, ţară cu 38 de milioane de locuitori, au fost raportate 62.310 de cazuri de COVID-19, dintre care 1.960 de decese.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X