Germania vrea armonizarea restricţiilor de deplasare în UE

Germania, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, va propune armonizarea restricţiilor de călătorie decise de statele membre din cauza pandemiei de COVID-19, a declarat luni o sursă europeană, potrivit Agerpres.

Potrivit acestei surse, propunerea va fi supusă miercuri la Bruxelles celor 27 de state membre, în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor acestora.

”Un răspuns coerent este crucial pentru evitarea unei abordări fragmentate, cum am văzut mai devreme anul acesta, şi pentru prezervarea integrităţii spaţiului Schengen”, menţionează preşedinţia germană a Consiliului UE în propunerea sa.

Documentul consultat de AFP propune o abordare comună privind datele legate de pandemia de COVID-19, criteriile de risc, evaluarea şi ierarhizarea zonelor de risc. Este sugerat şi un cadru comun pentru măsurile privind zonele de risc şi restricţiile impuse deplasărilor, cu o ”atenţie specială pentru regiunile frontaliere”.

Testul propune de asemenea folosirea aceloraşi date epidemiologice, cantitative şi calitative, cu obiectivul realizării unei ”hărţi” sanitare comune. Este remarcat faptul că în prezent Centrul european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC) furnizează periodic date, dar acestea sunt folosite diferit de statele UE, unele privilegiind datele naţionale, iar altele pe cele regionale.

Propunerea germană sugerează şi o ”analiză comună” a riscului epidemiologic (rata de incidenţă, de depistare, spitalizările) şi o ”declaraţie comună” privind zonele de risc, respectiv ierarhizare şi frecvenţa actualizării acestora. În cazul acestor zone, textul preşedinţiei germane a Consiliului UE constată că evaluarea şi ierarhizarea lor poate varia considerabil de la o ţară la alta, cu o plasare în două sau trei categorii (verde, galbenă, roşie), mai mult sau mai puţin cunoscută.

Germania doreşte astfel să uniformizeze comunicarea asupra restricţiilor de deplasare decise de statele membre, instituite uneori fără ca ţările vizate să fi fost informate în prealabil.

La reuniunea de miercuri, preşedinţia germană a Consiliului UE are ca obiectiv să ”identifice aspectele” propunerii sale care ar putea conduce la ”o coordonare mai strânsă” între statele membre.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X