Închisoare pe viaţă pentru autorul atentatului din noaptea de Anul Nou în 2017 de la Istanbul

Un tribunal din Turcia a condamnat luni la 40 de pedepse cu închisoarea pe viaţă un uzbek găsit vinovat de comiterea unui atentat care a făcut 39 de morţi într-o discotecă din Istanbul în noaptea de Anul Nou în 2017, potrivit agerpres.

Abdulkadir Masharipov, al cărui proces a început la sfârşitul lui 2017, a primit în total 40 de condamnări la detenţie pe viaţă, câte una pentru cele 39 de persoane ucise, dintre care 27 erau străini, şi una pentru întregul atac, revendicat de gruparea Stat Islamic (SI), conform agenţiei oficiale de presă Anadolu.

Atacul, care a avut loc în clubul de noapte de lux Reina, pe malul Bosforului, a făcut de asemenea aproape 80 de răniţi.

Arestat la două săptămâni după atentat, Abdulkadir Masharipov a recunoscut că a fost autorul atacului. Însă la o audiere în cadrul procesului său în februarie 2019, el a revenit asupra mărturisirii sale, afirmând că nu a comis atacul şi că nu el era „individul cu un Kalaşnikov în mână” văzut în acel moment.

Atentatul din clubul de noapte Reina a fost primul din Turcia revendicat direct de Stat Islamic, chiar dacă Ankara a acuzat gruparea jihadistă şi de alte atacuri.

Discoteca Reina a fost parţial demolată în mai 2017 la ordinul municipalităţii din Istanbul pentru încălcarea regulilor de urbanism, fără să se mai fi redeschis de atunci.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X