Încă o dovadă a faptului că noul coronavirus ar fi apărut mult mai devreme de informarea Chinei către OMS vine din Marea Britanie. Un bărbat de 84 de ani a murit la sfârșitul lui ianuarie, după ce s-a infectat în decembrie, cu trei zile înainte de raportarea focarului din Wuhan.
Peter Attwood a fost internat în spital pe 7 ianuarie, pentru că tușea foarte rău, a povestit fiica acestuia, Jane Buckland.
Bărbatul de 84 de ani, din Chatham, Kent, avea simptome ale virusului de pe 28 decembrie, iar fiica lui s-a îmbolnăvită cu două săptămâni mai devreme, relatează Daily Mail.
China susține că primele cazuri de coronavirus au fost depistate chiar înainte de Crăciun, dar guvernul nu a raportat Organizației Mondiale a Sănătății până pe 31 decembrie.
Cu toate acestea, moartea lui Peter Attwood alimentează teoriile conspirației care susțin că virusul ar fi apărut mult mai devreme decât a fost recunoscut oficial, cu atât mai mult cu cât bunicul de 84 de ani nu a călătorit niciodată în China.
Fiica bătrânului, Jane Buckland, în vârstă de 46 de ani, spune că moartea tatălui ei sugerează că virusul s-ar fi putut răspândi în Marea Britanie încă din noiembrie: „Dacă China nu ar fi mințit restul lumii și nu ar fi păstrat secretul atât de mult timp, ar fi putut salva nenumărate vieți” a spus ea.
Bătrânul, care nu a părăsit niciodată Marea Britanie, a murit pe 30 ianuarie, cu mai mult de o lună înainte de primul deces atribuit coronavirusului în Marea Britanie, respectiv pe 5 martie.
Medicii au fost uimiți de simptomele și afecțiunea plămânilor care a evoluat rapid, crezând inițial că ar fi murit de azbestoză, o afecțiune pulmonară cauzată de lucrul în jurul cimentului de azbest. Probe au fost recoltate și analizate de un legist, după moartea pacientului, astfel că decesul a fost înregistrat ulterior având trecute la cauze: „infecție Covid-19 și bronhopneumonie”.
Fiica lui Peter Atwood crede că și ea s-a infectat, dar mai devreme, pe 15 decembrie, iar pe 28 decembrie tatăl ei a început să tușească foarte urât – la doar o săptămână după ce cazurile de coronavirus au fost înregistrate pentru prima dată în Wuhan, potrivit guvernului chinez.
Bătrânul a fost internat la spital pe 7 ianuarie și a murit pe 30 ianuarie, iar acum este considerat prima persoană din lume care a murit din cauza coronavirusului, înainte de decesele din China.
Sunt voci care susțin că virusul s-a răspândit încă din luna octombrie, iar acest caz le alimentează convingerile.
Coronavirusul a fost identificat oficial de OMS pe 8 ianuarie, legat de îmbolnăvirea a aproximativ 41 de persoane din Wuhan cu o pneumonie de origine necunoscută.
China a înregistrat oficial primul deces pe 11 ianuarie, iar în Europa pe 15 februarie, după ce un turist chinez în vârstă de 80 de ani a murit în Franța.
În Marea Britanie, primul deces nu a fost confirmat decât pe 5 martie, cu doar câteva zile înainte ca pandemia să fie declarată de OMS, pe 11 martie.
Fostul lider conservator, Iain Duncan Smith, a declarat că decesul bărbatului de 84 de ani demonstrează ”că a existat o mușamalizare majoră în China în legătură cu acest lucru încă de la început”.
Sursa: StirilePROTV