Casa despre care se crede că a inspirat povestea „La răscruce de vânturi/ Wuthering Heights” a lui Emily Bronte este scoasă la vânzare pentru mai mult de 1 milion de lire sterline, potrivit BBC, citat de news.ro

Ponden Hall (Stanbury, West Yorkshire) a fost construită în 1541 şi surorile Bronte au vizitat-o deseori în copilărie. Câteva particularităţi ale proprietăţii au inspirat, aparent, lucrarea lui Emily Bronte.

În 2014, a fost transformată în pensiune, condusă acum de Steve Brown şi Julie Akhurst.

Surorile Emily şi Anne, care au început să scrie în copilărie împreună cu sora lor Charlotte, au văzut prima dată Ponden Hall în 1824, în timpul unui sezon foarte ploios. Ele au continuat să vină aici cu familia, iar casa a fost sursă de inspiraţie pentru „Wuthering Heights” şi „The Tenant of Wildfell Hall”.

Biblioteca din Ponden, considerată una dintre cele mai bune din West Yorkshire, era atrăgătoare pentru surori, care o foloseau deseori.

Charlotte, Emily şi Anne Bronte, scriitoare ale secolului 19, reprezintă una dintre cele mai cunoscute familii literare din lume. Deseori singure în casa lor izolată din Haworth, ele au început să scrie poveşti de la vârste fragede.

„Jane Eyre” a lui Charlotte Bronte şi „Wuthering Heights” a lui Emily Bronte se înscriu între romanele clasice englezeşti. „The Tenant of Wildfell Hall” a lui Anne Bronte a fost bestseller.

Emily şi Anne au murit de tuberculoză în 1848, respectiv 1849. Boala l-a ucis şi pe fratele lor, Branwell.

Charlotte Bronte a continuat să scrie şi s-a căsătorit, însă a murit în 1855 în primul semestru de sarcină, potrivit Bronte Society.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.