Un liceu din Constanța s-a închis după prima zi de școală

Începând de marți, Liceul Ovidius din Constanța intră în scenariul roșu, după ce în prima zi de școală patru profesori din cadrul unității de învățământ au fost depistați cu COVID-19, printre persoanele infectate numărându-se și directorul instituției, scrie presa locală.

La numai o zi de la deschiderea anului școlar, Liceul Ovidius din Constanța intră de marți în Scenariul 3 de funcționare, adică toți elevii unității vor urma cursurile online. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța au făcut anunțul luni seară.

La propunerea școlii, mâine, 15 septembrie, se va aproba punerea în aplicare a Scenariului 3 de funcționare a unităților sau a instituțiilor de învățământ preuniversitare. Vom reveni cu detalii în cursul zilei de mâine”, au transmis reprezentanții ISJ Constanța.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța susține că angajații nu au intrat în contact cu elevii pentru că doi dintre ei sunt internați în spital încă de săptămâna trecută, iar ceilalți doi depistați pozitiv nu au venit la deschiderea noului an școlar.

Printre persoanele infectate se numără și directorul instituției care este asimptomatic, iar în prezent este în izolare.

Șapte instituții de învățământ din județul Constanța sunt acum în “scenariul roșu”: două în Cuza Vodă, localitate unde sunt multe cazuri de coronavirus, și alte cinci unități în orașul Medgidia, care sunt închise nu din cauza situației epidemiologice, ci pentru că sunt încă în stadiul de șantier.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X