Alegerile locale pentru funcția de primar, reluate în trei localități din România

Biroul Electoral Central pentru alegerile locale a decis, sâmbătă, organizarea unui nou tur de scrutin pentru funcţia de primar în trei localităţi din ţară, unde sunt candidaţi în situaţie de balotaj.

Conform hotărârii BEC, publicate pe site-ul instituţiei, este vorba despre comuna Rebra din judeţul Bistriţa-Năsăud, comuna Orţişoara din judeţul Timiş şi comuna Balaci din judeţul Teleorman.

Noul tur de scrutin este programat pe data de 11 octombrie, precizează hotărârea BEC.

Tot pe 11 octombrie se repetă scrutinul pentru funcţia de primar în circumscripţia electorală orăşenească Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin.

Candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj vor fi înscrişi pe buletinele de vot la scrutinul din 11 octombrie în ordinea alfabetică a numelor acestora.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X