Boris Johnson: Vom trăi foarte bine și fără un acord cu UE

romani in uk

Potrivit lui  Boris Johnson, Marea Britanie ar putea „să trăiască foarte bine” cu un no-deal, dacă negocierile comerciale post-Brexit, cu Uniunea Europeană, în continuare în impas, nu vor duce la un acord înainte de finalul perioadei de tranziţie.

Perspectiva lipsei unui acord cu Bruxelles este scenariul cel mai sumbru pe care îl avansează marile companii, analiștii și mediile de afaceri în general.

Marea Britanie, cu toată că a ieșit oficial din Uniunea Europeană, la 31 ianuarie, va continua să aplice regulile blocului comunitar până la sfârșitul acestui an.

Dacă negocierile – care sunt dure și stagnează – bilaterale nu se soldează cu un acord comercial până la data de 31 decembrie, se vor aplica numai regulile Organizaţiei Mondiale ale Comerţului (OMC).

Iar taxele vamale care se vor aplica vor avea – afirmă analiștii –  consecințe potential dezastruoase, în condițiile în care economia britanică este deja slăbită de pandemia de noul coronavirus.

„Nu vreau în mod special să ajungem la o relaţie precum cea cu Australia sau bazată pe regulile OMC, dar putem trăi foarte bine cu asta”, a declarat duminică Boris Johnson într-un interviu acordat BBC. „Cred că putem prospera puternic în aceste circumstanţe””, a adăugat premierul britanic.

Declarația lui Johnson intervine în contextul în care liderul conservator s-a pus de acord sâmbătă cu preşedinta Comisiei Comisiei Europene Ursula von der Leyen pentru ca Londra şi Bruxelles să-şi intensifice negocierile, care au rămas în impas după o nouă sesiune de discuţii în această săptămână, în pofida unui calendar tot mai strâns, scrie Agerpres.

romani in uk

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X