Dacă nu se va ajunge la un acord, Toyota și Nissan vor cere despăgubiri Marii Britanii

Settlement Status (EUSS) Romani in UK rezidenta

Cotidianul Nikkei a notat că producătorii auto se aşteaptă ca despăgubirile primite din partea autorităţilor britanice să acopere taxele vamale suplimentare de 10% ce vor fi impuse de UE pentru importurile de automobile ce provin din  Marea Britanie, dacă aceasta va ieşi din Uniune fără un acord comercial post-Brexit.

„Îi îndemnăm pe negociatorii din Marea Britanie şi UE să lucreze în comun pentru un Brexit ordonat şi echilibrat, care va continua să încurajeze schimburile comerciale reciproc avantajoase”, a informat Nissan.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat recent că nu ar dori ca perioada de tranziţie, care se încheie la finele anului, să se termine fără un acord comercial, dar a adăugat că Marea Britanie ar putea supravieţui şi în acest scenariu.

Cu toate acestea, articolul din Nikkei subliniază că un divorţ fără un acord comercial post-Brexit are implicaţii pentru companiile din întreaga lume care operează în Marea Britanie, inclusiv pentru cele din Japonia, a treia mare economie mondială.

UE și Regatul Unit lucrează la un acord comercial post-Brexit. Premierul britanic Boris Johnson şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, încearcă să rezolve divergențele.

Aceștia „au dat instrucţiuni negociatorilor şefi să lucreze intens astfel încât să încerce să rezolve divergenţele”, au indicat într-un comunicat comun cabinetul premierului britanic şi Comisia Europeană, scrie Agerpres.

„În ultimele săptămâni au fost realizate progrese, dar unele divergenţe semnificative persistă, nu doar în domeniul pescuitului, ci şi în termeni de reglementare şi de guvernanţă”, au continuat ei, precizând că cele două părţi „s-au pus de acord pentru a discuta în mod deschis despre acest subiect”.

Acest schimb de mesaje între Londra şi Bruxelles a intervenit a doua zi după cea de a noua sesiune de discuţii între negociatorul UE, Michel Barnier, şi omologul său britanic, David Frost, ultima prevăzută în acest stadiu.

Cele două părţi şi-au exprimat îngrijorările în legătură cu puţinul timp rămas pentru a găsi un compromis înainte de 15 octombrie sau sfârşitul lunii, termene fixate respectiv de Boris Johnson şi UE pentru a face să intre în vigoare un potenţial acord comercial înainte de sfârşitul anului.

 

romani in uk

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X