Protest în fața Catedralei Mitropolitane din Iași

Aproximativ 300 de credincioşi s-au adunat vineri după-amiază în fața Catedralei Mitropolitane din Iași și protestează cerând să se renunțe la restricţiile impuse de autorităţi pe timpul pelerinajului la moaştele Sfintei Parascheva.

Spiritele s-au încins în fața Catedralei Mitropolitane din Iași. De la rugăciune și cântece religioase, protestatarii au trecut la discuții aprinse cu Jandarmeria. Forțele de ordine nu au intervenit, i-au lăsat pe oameni să își ducă la bun sfârșit acest manifest, în ciuda faptului că s-a creat o aglomerare de oameni și mulți nu poartă măști. Asta, în condițiile în care Iașiul se află pe locul 2 la nivel național în ceea ce privește rata de noi îmbolnăviri cu coronavirus, potrivit digi24.

Între timp, s-a încheiat și ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a decis: nu se schimbă regula stabilită, aceea ca până pe 15 octombrie să nu fie permis accesul în Catedrală pentru credincioșii care nu au în buletin domiciliul în municipiul Iași. Au fost admise doar niște excepții, de natură organizatorică: personalul de la Ahiepiscopie, studenții de la Teologie și voluntarii care ajută la organizarea sărbătorii de Sfânta Parascheva.

Protestul vine după ce și Mitropolia Moldovei și Bucovinei a cerut anularea restricțiilor cu privire la desfășurarea pelerinajelor, după ce inițial a transmis autorităților locale de la Iași că renunță la toate evenimentele prilejuite de sărbătoarea Sfintei Parascheva.

romani in uk

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X