Anglia îşi reactivează spitalele de campanie în lupta împotriva celui de-al doilea val al epidemiei de COVID-19

Numărul persoanelor bolnave de COVID-19 spitalizate în Anglia este în prezent mai mare decât în timpul izolării decretate la sfârşitul lui martie.

În regiunile cele mai afectate (în nord-est), situaţia este atât de gravă, încât serviciile spitaliceşti, care nu sunt însărcinate în mod direct cu epidemia, încep să fie afectate în funcţionarea lor, au anunţat oficialii într-o conferinţă de presă.

Cu scopul de a ajuta sistemul de sănătate să facă faţă, trei dintre vastele spitale de campanie instalate în primăvară, iar între timp lăsate deoparte, au primit instrucţiuni ”să se remobilizeze în următoarele săptămâni, pentru a fi pregătite să primească pacienţi, dacă este necesar”, a anunţat directorul medical al Serivciului de Sănătate al Angliei Stephen Powis.

Aceste stabilimente se află în nord, însă altele ar putea urma să fie mobilizate, în contextul în care creşterea contaminărilor cuprinde întregul Regat Unit.

”Nu există în continuare niciun tratament şi niciun vaccin împotriva covid-19. Asta înseamnă din nefericire că, având în vedere că infecţiile cresc, numărul morţilor va creşte”, a avertizat Powis.

Hotărât să evite o plasare în carantină generală, Guvernul lui Boris Johnson a decretat restricţii locale care privesc de-acum un sfert din populaţie, cu diferenţe devenite de neînţeles pentru unii.

În urma unei reuniuni de criză, premierul conservator Boris Johnson urma să se exprime luni în faţa deputaţilor, iar apoi în faţa presei, anunţând noul sistem de alertă menit să simplifice şi clarifice deciziile în lupta împotriva pandemiei.

Numai Anglia este vizată, celelalte provincii britanice definindu-şi fiecare separat răspunsul în criza sanitară.

În funcție de prevalenţa virusului, este vorba despre o împărţire în trei niveluri – ”mediu”, ”ridicat” şi ”foarte ridicat” – care determină măsurile de aplicat pe plan local.

romani in uk

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X