Preşedintele României, Klaus Iohannis: În acest moment nu se discută despre „un lockdown”, ci se caută soluţii

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a dat asigurări, miercuri, că în acest moment nu se discută despre „un lockdown”, ci se caută soluţii pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

Nu discutăm despre închiderea tuturor activităților, despre lockdown. Este nevoie să găsim un fel de a continua, cu toate că avem această pandemie. În această abordare încadrăm și continuarea democrației în România. Trebuie să avem grijă să creștem numărul de locuri la ATI la spitalele Covid. A închide țara nu e o soluție. Ce am face? Închidem țara 2 săptămâni, apoi iarăși o luăm de la zero. Trebuie să găsim un just echilibru. Ne vom întoarce la normalitate dacă avem grijă acum și dacă oamenii de știință reușesc să găsească un vaccin.

Klaus Iohannis a vorbit în conferința de presă de miercuri despre o posibilă plasare în carantină a Capitalei, în contextul unui număr mare de infectări cu noul coronavirus. „Propunerea de carantinare trebuie să vină de la experți. Eu nu-mi doresc să ajungem la carantinarea Bucureștiului”, a spus șeful statului.

Și Premierul Ludovic Orban a explicat, miercuri, după ce numărul de noi cazuri de coronavirus depistate s-a apropiat de 5.000, că Guvernul nu ia în calcul un nou lockdown. Prim-ministrul a spus că au fost aplicate deja mai multe măsuri pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

„Am prevăzut un set de măsuri. Ele sunt incluse în legislaţie şi în HG privind prelungirea stării de alertă. Măsurile vizează obiectivul nostru de a reduce interacţiunile şi riscul de răspândire a virusului. Opinia şi evaluările pe care le avem arată că ritmul de creştere a persoanelor infectate se va reduce. Analizăm datele la săptămână.  Trebuie respectate deciziile pe care le-am luat. Este necesar să fie respectată măsura obligativităţii purtării măştii în spaţiile deschise. Învăţământul a trecut online. Se reduce interacţiunea dintre elevi, dar şi interacţiunea dintre părinţi. Am convingerea că aceste măsuri vor genera efecte şi vom opri răspândirea virusului”, a declarat Ludovic Orban.

romani in uk

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X