Preşedintele Consiliului UE, Charles Michel, a declarat, miercuri, că situaţia din Europa, unde numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus înregistrează o creştere accentuată, ”este gravă şi alarmantă”, iar blocul comunitar trebuie să fie mai eficient în ceea ce priveşte politicile de testare, de monitorizare a contacţilor, de vaccinare şi de plasare în carantină, scrie Agerpres.

“Avem nevoie de mai multă eficienţă în interceptarea (virusului), înainte ca cetăţenii să se contamineze unii pe alţii. Avem nevoie de o planificare fermă, pentru că în caz contrar vom avea lockdown-uri sistematice în următoarele luni”, a subliniat Charles Michel într-un interviu pentru cotidianul italian La Stampa, publicat miercuri.

Atunci când a fost întrebat dacă Europa se teme de un val de revoltă socială, Michel a răspuns că este nevoie de coordonare şi pentru a limita “efectele economice şi sociale negative” ale pandemiei.

El a adăugat că trebuie pregătit terenul pentru perioada în care vor fi valabile vaccinuri anti-COVID-19. “Nu va fi uşor de gestionat această fază”, a spus el.

romani in uk

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.