Ursula von der Leyen: Sunt „progrese” în negocierile pe tema relaţiilor post-Brexit

noutati brexit deal acord

Negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie pe tema relaţiilor post-Brexit înregistrează progrese, deşi încă sunt divergenţe semnificative, a afirmat joi seară Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, potrivit cotidianului The Guardian. „Înregistrăm progrese, dar rămân două probleme critice: standardele comune şi cotele de pescuit, unde ne-am dori să observăm mai multe progrese”, a declarat Ursula von der Leyen. „Suntem în contact strâns, dat fiind că negocierile s-au intensificat. Încă există 11 domenii care trebuie negociate”, a precizat preşedintele Comisiei Europene.

În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt.

Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit.

romani in uk

 

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X