Actorul şi comediantul britanic John Sessions s-a stins din viață la vârsta de 67 de ani

Actorul şi comediantul britanic John Sessions s-a stins din viață la 67 de ani, în locuinţa sa din sudul Londrei în urma unei probleme cardiace, a anunţat marţi agentul său, Alex Irwin. Acesta  a făcut o declarație de presă în care a anunțat că marele actor „a murit în casa sa din sudul Londrei din cauza unei probleme la inimă”.

Și prietenul lui John, Ronni Ancona a transmis un mesaj: „Era un talent aparte, cu un intelect nemaivăzut ce reușea să traducă inteligența sa vastă într-o comedie pură, nealterată”, scrie The Sun.

John Sessions s-a născut în Scoţia şi a devenit cunoscut datorită apariţiilor sale regulate în mai multe serii de televiziune, printre acestea numărându-se „Spitting Image” şi „Whose Line Is It Anyway?”.

Actorul a jucat de asemenea în spectacole solo pe scena teatrului londonez din West End, în anii 1980.

S-a născut în Ayrshire, Scoția și s-a mutat în Londra pentru a studia la renumita Academie Roială de Arte.

Titlul care i-a adus cea mai multă faimă a fost „A cui este replica asta?”, un serial de comedie bazat pe improviațiile actorilor. A recunoscut că este gay și obișnuia să împărtășească detalii intime din viața personală în timpul interviurilor.

A început un doctorat în Canada, dar nu l-a mai terminat. John a dezvăluit în nenumărate rânduri că se chinuia să clădească o relație bună cu tatăl său, dar totul s-a schimbat în bine odată cu moartea mamei sale, moment în care cei doi s-au „reconectat”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X