Londonezii au fugit din oraș, inainte de intrarea în al doilea “lockdown” național

Circulația a fost paralizată miercuri seară în Londra, după ce locuitorii capitalei Angliei s-au grăbit să părăsească orașul înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții, potrivit Mirror, citat de stirile protv.

Parlamentul britanic a aprobat miercuri seară, cu o majoritate covârşitoare, intrarea Angliei în al doilea “lockdown” pentru a ţine sub control al doilea val al pandemiei de COVID-19.

Începând de joi, ora 00:00 GMT, toate magazinele neesenţiale, barurile şi restaurantele din Anglia vor fi închise până la 2 decembrie, când noul lockdown expiră în mod automat.

Scene similare cu cele din Paris, au avut loc miercuri seară la Londra, unde s-au format cozi de pe șosele, care dacă ar fi puse cap la cap, s-ar întinde pe o distanță de aproape 2.000 de km. Centura în regim de autostradă a capitalei Angliei a fost complet blocată, scrie sursa citată.

Traficul a fost îngreunat și de persoanele care au plecat să își facă provizii, în condițiile în care mulți se tem că restricții vor fi prelungite și după data de 2 decembrie.

Potrivit noilor măsuri, școlile, colegiile şi universităţile vor rămâne deschise şi este încurajat lucrul în regim de telemuncă.

Oamenii îşi vor putea părăsi locuinţele cu un motiv întemeiat, printre care consultaţii medicale, deplasarea către locul de muncă sau cumpărarea de alimente. De asemenea, activităţile fizice sunt permise în spaţii deschise, ca şi întâlnirile cu familia sau prietenii cu condiţia respectării regulilor de distanţare fizică.

Celelalte componente ale Regatului Unit – Scoţia,Ţara Galilor şi Irlanda de Nord – au propriile lor politici şi în ultimele săptămâni au introdus restricţii mai dure cu privire la limitarea răspândirii COVID-19.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X