Două femei și un bărbat au fost reținuți pentru 24 de ore în cazul femeii de 32 de ani, găsită incendiată în localitatea Ghimpați, județul Giurgiu. Aceștia sunt acum acuzați de omor calificat și de profanare de morminte. Tânăra ucisă practica prostituția și locuia împreună cu suspecții.
Potrivit surselor Antena 3, crima ar fi avut loc în București, undeva în cartierul Ferentari, unde victima locuia împreună cu bărbatul și cele două surori.
Se pare că Mihaela Sabina Mircea ar fi fost violată de mai multe ori înainte de a fi ucisă, iar autopsia a demonstrat că aceasta a consumat un insecticid puternic. Rămâne de văzut dacă aceasta a consumat otrava după mai multe zile de chin sau a fost obligată de criminali să facă acest lucru.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, femeile ar fi declarat că au vrut, de fapt, să o salveze pe femeie după ce s-a otrăvit cu insecticid. Indivizii ar fi încercat să o resusciteze, ceea ce ar fi dus la fisurarea coastelor victimei.
După ce au văzut că victima a murit, cei trei s-ar fi speriat și i-ar fi băgat trupul neînsuflețit într-o geantă pe care au dus-o la marginea localității Ghimpați și i-au dat foc. Imediat după declarațiile șocante în fața anchetatorilor, suspecților li s-a făcut rău.
De asemenea, potrivit surselor, se pare că bărbatul ar fi cel care a ucis-o, iar cele două femei l-ar fi ajutat să scape de cadavru.
Anchetatorii spun că femeia de 32 de ani era prostituată, la fel și cele două surori.
”S-a stabilit că victima practica prostituția, locuia împreună cu autorii, iar mobilul faptei de omor a constat în neînțelegeri intervenite între aceștia în interiorul locuinței”, potrivit Parchetului Giurgiu.
Crima care a șocat România. O femeie carbonizată, găsită într-o valiză în șanț
Pe 30 octombrie, cadavrul carbonizat al unei femei – împreună cu rămășițele unei valize – a fost găsit pe un câmp din județul Giurgiu. Polițiștii din Ghimpați fuseseră sesizați, de către un șofer, că pe DN 6, între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor, este un incendiu, iar în urma intervenției a observat cadavrul unei persoane.