Anul 2020 a fost unul cu totul special, din cauza pandemiei de coronavirus. Paris şi Zurich sunt, alături de Hong Kong (care îşi păstrează poziţia), oraşele în care costul vieţii este cel mai ridicat, locuri cedate de Singapore şi Osaka, care acum ocupă locurile patru şi cinci, potrivit rezultatelor unui studiu publicat miercuri de săptămânalul The Economist.
Cea mai mare schimbare este reprezentată de saltul făcut de Teheran, care a urcat 27 de locuri din cauza impactului sancţiunilor impuse de SUA, conform acestui studiu privind costul global al vieţii în 2020.
„Paris şi Zurich s-au alăturat Hong Kong-ului în fruntea clasamentului din cauza creşterii euro şi a francului elveţian comparativ cu dolarul”, notează raportul, care precizează că preţurile din Singapore au scăzut în special din cauza unei cereri mai scăzute ca urmare a exodului muncitorilor străini.
În Osaka, „preţurile de consum au stagnat, iar guvernul japonez a subvenţionat atât costurile, cât şi transportul public”, spun realizatorii studiului. În ceea ce priveşte SUA, New York a coborât un loc, ajungând pe locul al şaptelea la egalitate cu Geneva, iar Los Angeles a ajuns pe locul al nouălea, la egalitate cu Copenhaga.
Clasamentul celor mai scumpe orașe din lume:
- Paris
- Hong Kong
- Zurich
- Singapore
- Osaka
- Tel Aviv
- New York
- Geneva
- Los Angeles
- Copenhaga
Cele mai ieftine orașe: Damasc (Siria) este pe ultimul loc (dintre cele 133 de orașe analizate). Penultimul loc este ocupat de Tashkent din Usbekistan. Lusaka (Zambia), Caracas (Venezuela), Almaty (Kazahstan) completează top 5 al celor mai ieftine.
.