Localitățile și satele aparținătoare din jurul Bucureștiului se închid una câte una. Vineri seară au intrat în carantină Chiajna și Bragadiru, iar cu o seară înainte, Clinceni și Berceni. Alte șase localități din Ilfov au intrat în carantină din această seară.

Otopeni, orașul în care se află cel mai mare aeroport al țării, dar și localitățile Măgurele și Popești Leordeni au intrat în carantină, de sâmbătă seară. Măsura se aplică și în Dobroești, unde are domiciliul premierul Ludovic Orban.

„În urma analizei de risc, în baza Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență emisă la propunerea Direcției de Sănătate Publică a județului Ilfov, respectiv Constanța, ținând cont de evaluarea epidemiologică avizată de către Institutul Național de Sanănătate Publică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a emis în data de 21.11.2020, ordinul de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru Otopeni, Măgurele, Corbeanca, Popești Leordeni, Dobroiești, Mogoșoaia, din Județul Ilfov”.

Fiecare dintre acestea are o rată a incidenței la mia de locuitori de peste 9. La nivel de județ, indicele este de 7,89.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.