Marea Britanie, prima țară din lume care aprobă vaccinul Pfizer/BioNTech. Acesta va fi disponibil în tot Regatul Unit săptămâna viitoare

Marea Britanie a anunțat miercuri dimineață că a aprobat administrarea vaccinului dezvoltat de Pfizer/BioNTech și că inocularea va începe săptămâna viitoare, transmite Reuters. ”Guvernul a acceptat astăzi recomandarea Agenției de Reglementare pentru Medicamente și Produse Medicale (MHRA) de aprobare a utilizării vaccinului Pfizer / BioNTech pentru Covid-19” a anunțat executivul britanic. ”Vaccinul va fi disponibil în tot Regatul Unit săptămâna viitoare”, a precizat guvernul.

Ministrul Sănătății, Matt Hancock, a spus și el că programul de vaccinare va fi demarat la începutul săptămânii viiitoare. Circa 50 de spitale sunt deja pregătite să-l administreze, iar vaccinarea se va desfășura și în centre speciale ce sunt înființate acum și în farmaciile și cabinetele de medici de familie ce sunt dotate cu depozite frigorifice la minus 70 de grade Celsius, a precizat Hancock.

”Obținerea aprobării este un scop pentru care am lucrat încă de când am anunțat că știința va prevala și aplaudăm MHRA pentru capacitatea sa de a desfășura o analiză atentă și de a lua devreme o decizie ce ajută la protejarea oamenilor din Regatul Unit”, a spus directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla.

”Deoarece anticipăm și alte autorizări și aprobări, ne concentrăm eforturile, cu același simț al urgenței, către furnizarea în siguranță a acestui vaccin de înaltă calitate în toată lumea”, a adăugat acesta.

Marea Britanie are un contract cu Pfizer pentru 40 de milioane de doze, primele 10 milioane urmând să fie livrate luna aceasta. Pentru imunizare sunt administrate două doze, la un interval de 3 săptămâni

Regatul Unit a devenit astfel prima țară care aprobă acest vaccin, trecând în fața unei lungi serii de națiuni care așteaptă protecția în fața coronavirusului.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X