Londra avertizează UE să facă unele concesii semnificative până la 13 decembrie

Londra a avertizat joi Uniunea Europeană că până la finalul acestei săptămâni trebuie să facă concesii semnificative pentru a depăşi impasul în care se află negocierile asupra relaţiilor comerciale viitoare dintre cele două părţi. ”Cred că duminică este un moment important. În aceste discuţii niciodată nu spui niciodată, dar cred că trebuie să ajungem la o anume finalitate”, a declarat ministrul de externe britanic Dominic Raab pentru postul de televiziune Sky News.

Premierul Boris Johnson, care s-a întâlnit miercuri seară la Bruxelles cu şefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, a evocat principalele puncte de divergenţă care împiedică în continuare convenirea unui acord comercial între UE şi Regatul Unit, respectiv regulile privind concurenţa solicitate de UE (care să nu permită o concurenţă neloială din partea companiilor britanice), reglementarea diferendelor şi disputa privind accesul pescarilor europeni în apele britanice. Franţa a ameninţat că s-ar putea opune prin veto unui acord dacă nu va fi menţinut acest acces.

După ce Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, fiecare parte i-a cerut celeilalte să facă concesii pentru a putea ajunge la un acord asupra viitoarelor relaţii comerciale înainte de încheierea perioadei de tranziţie la finalul lui decembrie 2020.

Regatul Unit se află într-o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

În cazul absenţei unui asemenea acord pentru a proteja circa 1 miliard de euro anual proveniţi din tarife şi cote, atunci companiile din Regatul Unit şi UE vor avea de suferit şi viitoarea relaţie comercială UE-Londra va trebui să fie guvernată doar de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Consecinţele negative s-ar resimţi şi asupra pieţelor financiare şi ar provoca haos în lanţurile comerciale deja afectate de costul economic al pandemiei de COVID-19.

De partea sa, Uniunea Europeană doreşte ca Regatul Unit să rămână legat de forţa de muncă a blocului comunitar, de standardele sociale şi de mediu, ca şi de regulile privind ajutorul de stat.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X