„colectiv”, cel mai bun documentar la Premiile Academiei Europene de Film. Este şi propunerea României la Premiile Oscar 2021

„colectiv”, în regia lui Alexander Nanau, a fost desemnat sâmbătă seară cel mai bun documentar la Premiile Academiei Europene de Film, în cadrul unei ceremonii desfăşurate online din cauza pandemiei.

Documentarul „colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015.

„Este o mare onoare. Aş vrea să le mulţumesc membrilor Academiei. Protagonistul nostru este un jurnalist independent care are curajul să dezvăluie corupţia. Este important că cinematografia europeană îşi îndreaptă privirea spre jurnalismul de investigaţie. Vă mulţumesc”, a declarat regizorul Alexander Nanau, într-o intervenţie virtuală în cadrul galei, după anunţarea premiului, potrivit Agerpres.

Printre celelalte cinci documentare nominalizate s-a mai numărat un alt film românesc, „Acasă”, de Radu Ciorniciuc.

Gala de premiere a fost organizată la Berlin, fără public, şi a fost transmisă pe pagina de internet a Academiei Europene de Film (EFA). Nominalizaţii au fost prezenţi virtual la ceremonie.

„colectiv” este şi propunerea României la Premiile Oscar 2021, în secţiunea „Cel mai bun lungmetraj internaţional”, anterior numită „Cel mai bun film străin”. Este prima oară când un documentar este propunerea României în cursa pentru premiile Academiei Americane de Film.

Premiera mondială a documentarului a avut loc în 2019 la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X