Mai multe țări europene au impus o serie de restricții pe perioada sărbătorilor. Reuniunile cu familia și prietenii ar putea duce la o nouă creștere a cazurilor de COVID-19. Tocmai de aceea autoritățile au impus restricții în această perioadă.
Din 15 decembrie și până anul viitor, francezii nu vor mai avea voie să circule după ora 20:00. Singura excepție în care se ridică interdicțiile de circulație pe timpul nopții în Franța va fi noaptea de Crăciun, când sunt permise și întâlniri cu cel mult 6 persoane. Restaurantele, barurile, cinematografele, teatrele, rămân închise, până după sărbători.
Pentru italieni regulile sunt mai stricte. Deplasările pe timp de noapte sunt interzise și de Crăciun, și de Revelion. De altfel, oamenii nu vor avea voie nici măcar să părăsească orașul în care locuiesc, singura derogare fiind pentru cei care trebuie să-și ajute rudele singure. În zonele în care cazurile de COVID sunt puține, restaurantele vor fi deschise la prânz.
Belgia a restricționat la sânge interacțiunile sociale. O familie poate primi în casă cel mult un musafir, iar într-o curte pot fi simultan cel mult 4 oameni. Va rămâne valabilă pe perioada sărbătorilor și interdicția de circulație, de la miezul nopții și până la 5 dimineața.
În Spania, măsurile sunt ceva mai bânde de Crăciun și Revelion. Oamenii vor putea iesi din case până la ora 1:30 dimineață, față de ora 23:00, în prezent. La reuniunile cu familia și prietenii vor putea participa 10 persoane, față de șase, limita actuală.
În Grecia, bisericile se vor deschide în ziua de Crăciun și în cea de Bobotează. În catedrale vor avea acces simultan cel mult 25 de persoane, iar în bisericile mici, maximum 9 oameni. La sosirea în Grecia, turiștii nu vor mai sta în carantină 10 zile, ci doar 3. Se redeschid saloanele de înfrumusețare și librăriile, iar interdicția deplasărilor pe timp de noapte va intra în vigoare cu o oră mai târziu, adică de la 10:00 seara.