Alegeri prezidențiale în Turcia – Primele rezultate parțiale

Electoratul din Turcia a votat duminică în cadrul unora dintre cele mai importante alegeri din istoria modernă de 100 de ani a ţării, alegeri care l-ar putea înlătura pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan după două decenii petrecute la putere, notează Reuters.

Candidatul opoziţiei la alegerile prezidenţiale din Turcia, Kemal Kiliçdaroglu, a promis luni victoria taberei sale în turul al doilea al scrutinului (28 mai), perspectivă care pare să se concretizeze în acest moment, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Dacă naţiunea noastră cere un al doilea tur, acceptăm cu plăcere. Şi vom câştiga absolut acest al doilea tur”, a declarat candidatul opoziţiei în miezul nopţii, la Ankara, înconjurat de reprezentanţi ai celor şase partide din coaliţia sa.

Preşedintele în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan a declarat luni că este „în mod clar în frunte” la alegerile prezidenţiale, dar a spus că este gata să respecte un al doilea tur dacă va fi necesar, transmite AFP.

„Chiar dacă rezultatele nu sunt încă publicate, clar suntem în frunte”, a afirmat Erdogan în faţa unei mulţimi de suporteri adunaţi în miezul nopţii (02:30 ora locală, 23:30 GMT) la Ankara. „Respectăm aceste alegeri şi vom respecta următoarele alegeri”, a asigurat el.

Rezultate după numărarea a 92% din voturi: Erdogan – 49,76%, Kilicdaroglu – 44,49%, conform agenției de stat Anadolu.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X