Oraşul Sydney este izolat de restul Australiei, pe măsură ce un focar de COVID-19 de pe plajele nordice ale oraşului se răspândeşte în metropolă, informează dpa. Statele australiene au început să restricţioneze intrarea pe teritoriilor lor pentru persoanele provenind din Sydney şi statul New South Wales începând de duminică dimineaţa.
În urma acestei situaţii a fost anulată cursa anuală de iahturi ce urma să fie organizată pe 26 decembrie între Sydney şi Hobart, pentru prima oară în ultimii 76 de ani.
Începând de duminică dimineaţă, statul Western Australia a interzis pătrunderea pe teritoriul său oricui provine din statul New South Wales.
Se aşteaptă ca statul Victoria să îşi extindă zona roşie dincolo de plajele din nordul oraşului Sydney, ceea ce înseamnă că va fi necesară o carantină de două săptămâni pentru a intra pe teritoriul său.
Queensland a reintrodus duminică dimineaţa un sistem de trecere a frontierei pentru locuitorii din statul New South Wales.
Zona de plaje din nordul oraşului Sydney a intrat sâmbătă seara într-o perioadă de izolare de patru zile, însă premierul statului New South Wales, Gladys Berejiklian, a avertizat că restricţiile ar putea fi extinse în tot oraşul dacă numărul infectărilor va creşte.
Cele 38 de cazuri identificate în zona plajelor din nordul oraşului Sydney în ultimele trei zile au şocat Australia deoarece epidemia de COVID-19 aproape dispăruse din această ţară în luna octombrie ca urmare a unui regim strict de carantină.
Se consideră că tulpina de virus găsită în Sydney îşi are originea în Statele Unite, dar nu a fost identificat „pacientul zero”.